Doi cetăţeni sirieni, reţinuţi pentru că practicau stomatologia fără drept la un cabinet din sectorul 5 al Capitalei

Falși medici stomatologi, depistați în București / FOTO: Shutterstock

La data de 30 martie, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale a efectuat activităţi operative, în vederea depistării a doi cetăţeni sirieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

„În fapt, unul dintre aceştia a exercitat, în luna noiembrie 2022, profesia de medic stomatolog, fără a avea drept de liberă practică pe teritoriul României, faţă de mai multe persoane, la un cabinet medical stomatologic, din Sectorul 5, fiind ajutat de către un alt cetăţean sirian, care este medic stomatolog, cu drept de liberă practică în România”, informează un comunicat al DGPMB transmis, vineri, AGERPRES.

Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări s-a reuşit depistarea celor doi bărbaţi, ambii în vârstă de 26 de ani, care au fost conduşi la sediul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar după efectuarea activităţilor procedural-penale s-a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.

Source

Distribuie știrea