Donald Trump a anunțat că îl alege pe senatorul J.D. Vance pentru a-i fi vicepreşedinte

Donald Trump a anunţat luni că-l alege pe senatorul de Ohio, J.D. Vance, pentru a-i fi vicepreşedinte în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

Am decis că persoana cea mai aptă pentru a asuma funcţia de vicepreşedinte al SUA este senatorul J.D. Vance, din marele stat Ohio„, a scris politicianul republican pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Cândva un critic al lui Trump, devenit apărător fervent, J.D. Vance (39 de ani) a fost ales de fostul preşedinte republican drept partener de candidature.

În urmă cu opt ani, înaintea scrutinului prezidenţial din 2016, J.D. Vance era un critic acerb al lui Trump, scrie Reuters, care aminteşte că l-a numit public pe candidatul republican de atunci un „idiot”, despre care a spus că este „vrednic de dispreţ”. În privat, Vance l-a comparat pe Trump cu Adolf Hitler.

„Încă nu m-am hotărât între a crede că Trump este un nemernic cinic ca Nixon, ceea ce nu ar fi chiar atât de rău (şi chiar s-ar putea dovedi util) sau că este Hitler al Americii”, a scris el în privat unui asociat pe Facebook în 2016. Când comentariul său referitor la Hitler a fost relatat pentru prima dată, în 2022, un purtător de cuvânt nu l-a contestat, dar a spus că nu mai reprezenta părerea lui Vance despre Trump.

În interviuri acordate presei, Vance a declarat că pentru el nu a existat niciun moment de tip „Evrica!” menit să-i schimbe părerile despre Trump. Mai degrabă, potrivit lui Vance, şi-a dat seama treptat că opoziţia sa faţă de fostul preşedinte are legătură mai degrabă cu forma decât cu fondul.

Citește și: Partidul Republican l-a nominalizat oficial pe Donald Trump candidat la alegerile prezidențiale

De altfel, de atunci şi până în momentul în care Trump a decis să facă tandem cu el în cursa pentru preşedinţia SUA, Vance a devenit unul dintre cei mai fervenţi apărători ai lui Trump, fiindu-i alături chiar şi atunci când alţi republicani de rang înalt au refuzat să o facă, scrie Reuters.

Transformarea lui James David Vance – de la un „niciodată trumpist” declarat până la un om loial lui Trump până în pânzele albe – îl face o personalitate relativ stranie în cercul intim al fostului preşedinte republican.

Democraţi, ba chiar şi unii republicani s-au întrebat dacă nu cumva Vance este mai degrabă mânat în luptă de oportunism decât de ideologie.

Însă Trump şi mulţi dintre consilierii săi cred că transformarea este sinceră. Aceştia subliniază că convingerile politice ale lui Vance – care amestecă izolaţionismul cu populismul economic – se potrivesc cu cele ale lui Trump şi îi pun pe ambii bărbaţi în dezacord cu vechea gardă a Partidului Republican, unde ”şoimii” politicii externe şi evangheliştii pieţei libere încă au o influenţă foarte mare.

Senatorul republican John Barrasso din Wyoming, pe care Vance l-a descris drept un mentor, a declarat pentru Reuters că Vance şi-a schimbat părerile despre Trump pentru că „a văzut succesele pe care preşedintele Trump le-a adus în ţară”.

În special, opoziţia vocală a lui Vance faţă de ajutorul SUA pentru Ucraina în războiul său cu Rusia i-a încântat pe cei mai conservatori aliaţi ai lui Trump, chiar dacă i-a supărat pe unii colegi din Senat.

Fost soldat şi scriitor de succes, a apărat constant în Congresul SUA cauzele dragi fostului preşedinte republican, precum lupta împotriva imigraţiei şi apărarea protecţionismului economic.

Vance a avut un parcurs cel puţin atipic. A crescut într-o familie monoparentală săracă din „Rust Belt”, regiune din nord-estul SUA profund marcată de declinul industrial. După ce a activat în Marine Corps, Vance a urmat Yale Law School şi a lucrat cu capitalul de risc în San Francisco.

A devenit cunoscut la nivel naţional datorită cărţii sale autobiografice din 2016, „Hillbilly Elegy”, în care a explorat problemele socio-economice cu care se confruntă oraşul său natal şi a încercat să explice cititorilor popularitatea lui Trump în rândul americanilor albi săraci.

Totodată, Vance a fost criticat pentru faptul că nu face altceva decât să-l imite pe Trump.

„Vance este un ecou al lui Trump, nu o voce nouă”, a declarat David Niven, profesor asociat de politică la Universitatea din Cincinnati care a scris discursuri pentru doi guvernatori democraţi. Preluare Agerpres

Citește și: Victorie juridică pentru Donald Trump. O judecătoare a respins dosarul penal în care este acuzat că a păstrat ilegal documente clasificate

Distribuie știrea