Transplantul e viaţă. Și tot mai des în ultimele luni, pacienți aflați în moarte cerebrală au devenit îngeri salvatori pentru alți bolnavi aflați în situații critice. Familiile lor au acceptat donarea de organe. Așa cum s-a întâmplat și zilele acestea, când o femeie de 58 de ani din Târgu Mureş și un tânăr de 32 de ani din Iaşi au dat șansa supremă altor oameni care au primit ficatul și rinichii. Iar țesuturi preum cele de os și tendon au ajuns la banca specială de la Spitalul Colentina, pentru a putea fi folosite atunci când va fi nevoie din nou de o șansă la viață.
Este pentru a doua oară în acest an când echipa de tranplant renal de la Iași a fost mobilizată pentru a transplanta organe recoltate de la donator în moarte cerebrală, un tânăr de 32 de ani, internat la Spitalul de Neurochirurgie.
Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului „C.I.Parhon” Iași: Sunt doi pacienți care au fost selectați. Vorbim de doi pacienți cu boală genetică, e o coincidență, o boală genetică care poate duce la insuficiență renală și dializă. Un pacient din Bacău, mai tânăr de 42 de ani și o doamnă din Botoșani, de 53 de ani, aflați pe listă de 2 ani, femeia era la ședințe de dializă de 3 ori pe săptămână.
O zi mai târziu, familia unui alt pacient aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu prelevarea de organe, de această dată, la Târgu Mureș. Echipele au prelevat rinichi, ficat, cornee, dar și țesut osos.
Dacă în cazul unor organe precum rinichi sau ficat, famiile acceptă mai ușor donarea de organe, uneori decizia de a dona și țesut precum os sau tendon e mai grea. Chiar și așa, de la începutul anului s-au făcut 7 astfel de recoltări. Prelevarea de țesut osos a fost făcută noaptea trecută de echipa de suport de la Spitalul Județean Mureș.
Rudele a trei pacienţi aflaţi în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe, inclusiv prelevare de țesuturi
Record de prelevări de organe la Oradea. Rudele a trei pacienţi aflaţi în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe, în mai puțin de o săptămână. Impresionant este faptul că toate cele trei familii au acceptat şi prelevarea de ţesuturi.
Andrei Nica, coordonatorul Băncii de Țesut Colentina: La ora asta este o echipă unică, care întotdeauna când a fost nevoie a fost alături de noi, chiar când noi am mers acolo, chiar în număr mic, ei ne-au ajutat. Într-o situaite în care suntem depășiți, ei pot să facă aceste proceduri fără nicio problemă, totul este să și vrea. Am prelevat fragmente osoase din femur, care sunt foarte bune pentru reviziile de proteze.
Țesutul prelevat va rămâne în frigiderele băncii speciale de la Colentina, până în momentul în care va fi nevoie de el într-o operație.
În România. problema nu este că spitalele nu fac suficiente operații, susține ministrul Sănătății, ci că există puțini donatori.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Registrul de transplant mai are foarte puține săptămâni până când va deveni complet funcțional, acum este funcțional. Se transferă datele de la centrele regionale. Lucrul acesta ne dorim să se întâmple cât mai repede, astfel încât să nu mai existe discuții, suspiciuni și să putem să accelerăm și procesul de selectare a pacienților eligibili, în paralel cu încurajarea donării.
Începând din 2005, România sărbătorește în fiecare aprilie Ziua Transplantului. În urmă cu 19 ani, în România, fuseseră 11 donatori de organe, anul trecut au fost peste 80 în moarte cerebrală.