Dopomoha, platforma de informare pentru refugiații ucraineni care vin în România

România este în aceste momente centrul unui maraton de solidaritate așa cum nu am mai văzut. Războiul din Ucraina a mobilizat zeci de mii de oameni gata să dea o mână de ajutor refugiaților fugiți din calea războiului. Îi ajută cu tot ce pot: de la adăpost, alimente, consiliere, haine la sprijin informatic. Tineri specialiști în IT au pus la punct cu sprijinul autorităților o platformă de informare pentru cetățenii din Ucraina. Dopomoha, care în ucraineană înseamnă „ajutor”, a fost deja accesată de zeci de mii de oameni.

08 Martie 2022, 20:00 |

Larisa are doua perechi de gemeni și a venit împreună cu ei în România. Femeia povestește calvarul prin care a trecut până când a reușit să ajungă aici. Nu avea nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla cu ea, dar a primit sprijinul voluntarilor Crucea Roșie

„Drumul a fost greu, copiii nu au dormit deloc în 24 de ore. Fizic, mie ca mamă mi-a fost foarte greu cu 4 copii, dar când am ajuns aici şi am simţit cum am fost primită… .Mulţumesc tuturor şi sunt fericită să văd că există asemenea oameni”, povestește femeia.

Sunt oameni care în cel mai scurt timp au reușit o mobilizare impresionantă pentru cei goniți din calea războiului. Unii i-au găzduit, alții le-au oferit transport, mâncare și sprijin. Și pentru că internetul poate fi ușor accesat, mai mulți specialiști IT au construit în 72 de ore o platformă de informare pentru refugiații care vor să ajungă în țara noastră.

Bogdan Ivănel – Fondatorul Code For Romania: „Care sunt condițiile de intrare, cazuri specifice cu condiții specifice, copii singuri, oameni care nu mai au documente, oameni care au membri ai familiei dependenți cu boli cronice. Și ce pot face să aibă acces la serviciile de care au nevoie.”

Platforma este construită în parteneriat cu Guvernul și Departamentul Pentru Situații de Urgență, Agențiile ONU în România și Centrul Pentru Refugiați.

Site-ul poate fi accesat prin browser de pe orice dispozitiv. Este disponibil în limbile ucraineană, română, engleză și rusă, astfel încât acești oameni să poată găsi informațiile în limba pe care o înțeleg. Și este permanent actualizată cu informații utile verificate, care vin din partea autorităților.

Platforma a fost deja accesată de sute de mii de oameni. Sunt și 600 de voluntari care lucrează zi și noapte la actualizarea datelor.

Source

Distribuie știrea