Dosar penal pentru schingiuirea animalelor. 12 câini au fost salvaţi de poliţişti

Dosar penal pentru schingiuirea animalelor

Poliţiştii au stabilit că cele 12 exemplare canine, de diferite rase sau metişi, dintre care trei aparţin unor rase considerate de legislaţia în vigoare ca fiind periculoase, erau ţinute în condiţii improprii de bărbat, în vederea înmulţirii şi a comercializării ilegale.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că în perioada 1 -12 iulie bărbatul ar fi ucis cu intenţie doi câini pe care îi avea în curtea locuinţei sale.

De asemenea, în perioada 2021 – 2023, bărbatul a tăiat urechile unei femele din rasa Kangal.

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de schingiuirea animalelor, uciderea animalelor cu intenţie, fără drept, şi intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale”, a precizat sursa citată.

La finalizarea controlului, poliţiştii au luat măsura plasării celor 12 câini într-un adăpost autorizat pentru protecţia animalelor.

Source

Distribuie știrea