• Tue. Jan 18th, 2022

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Dr. Furtunescu – INSP: Suntem într-o continuare a pantei descendente a cazurilor de COVID, dar cu un ritm încetinit

Dec 16, 2021

România se află într-o continuare a pantei descendente a cazurilor de COVID, ritmul de scădere continuă, dar acesta are o oarecare încetinire, a anunțat astăzi dr. Florentina Furtunescu, director în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

16 Decembrie 2021, 15:01 (actualizat 16 Decembrie 2021, 15:06) |

Dr. Florentina Furtunescu, reprezentant INSP / FOTO: Autor: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

În ceea ce priveşte evoluţia numărului mediu zilnic de cazuri şi de decese, constatăm că suntem într-o continuare a pantei descendente, cu circa 800 de cazuri noi, ca şi medie zilnică, şi circa 60 de decese. Până la 12 decembrie inclusiv, s-au înregistrat 1.793.643 de cazuri şi, respectiv, peste 57.700 de decese. 17% din cazuri şi aproape 9% din decese s-au înregistrat în Bucureşti, unde locuieşte 10% din populaţia ţării. Constatăm că fatalitatea în Bucureşti este totuşi mai redusă decât în restul judeţelor care au acumulat cazuri şi, respectiv, decese. În evoluţia faţă de săptămânile precedente – 48, respectiv săptămâna 47 – se constată că se continuă ritmul de scădere, doar că acest ritm are o oarecare încetinire, atât în ceea ce priveşte numărul de cazuri, cât şi numărul de decese“, a precizat Florentina Furtunescu într-o conferinţă de presă.

Medicul a adăugat că se constată o creştere a numărului de testări, de la peste 192.000 săptămâna anterioară la 252.000 în săptămâna 6 – 12 decembrie, aceasta fiind observată atât la testele PCR, cât şi la testele rapide.

Rata de pozitivitate a scăzut de la 4% la 2,5% în săptămâna anterioară. Este scădere firească, explicabilă în special prin creşterea numărului de testări, creştere care pe noi, din perspectiva sănătăţii publice, nu poate decât să ne bucure. (…) La rata de reproducere – câte cazuri noi generează un caz – constatăm o uşoară creştere, de la 0,68 în săptămâna precedentă la 0,87, creştere care este în linie cu încetinirea ritmului de scădere“, a arătat dr. Florentina Furtunescu.

Despre tulpina Omicron şi ameninţările noi de sănătate publică, directorul INSP a informat că în România s-au efectuat, în săptămâna precedentă, 95 de secvenţieri. Până la data de 15 decembrie, au fost 11 situaţii cu tulpina Omicron, dintre care 10 cazuri cu etiologie clară de import, a mai precizat Florentina Furtunescu, care a reiterat faptul că vaccinarea rămâne esenţială în această perioadă pentru toată lumea, pentru a evita formale grave, spitalizarea sau decesul.

Sursa: Agerpres

Source