• Sat. Jul 24th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Dr. Valeriu Gheorghiță, despre valul 4 al pandemiei în România: Estimările noastre sunt că vom înregistra o creștere lentă a numărului de cazuri, dar progresivă

Jul 20, 2021

Valul 4 va fi mult mai agresiv decât valurile care au fost până în acest moment, a declarat marți dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV). Referindu-se la evoluția cazurilor noi de infectare cu tulpina Delta, el a spus că “estimările noastre sunt că vom înregistra o creștere lentă a numărului de cazuri, dar progresivă”.

20 Iulie 2021, 15:15 (actualizat 20 Iulie 2021, 17:29) |

Tulpina Delta este mult mai contagioasă și are o transmitere de la o persoană la alta de 2 ori mai mare față de tulpina parentală, a declarat a declarat marți dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV). “Ea crește riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât tulpinile inițiale”.

Întrebat despre cum va fi valul 4 în România, șeful CNCAV a spus că “va fi mult mai agresiv decât valurile care au fost până în acest moment”. Dar a insistat că măsurile de protecție și vaccinarea sunt cele mai eficiente: “Cu cât numărul și procentul persoanelor vaccinate este mai mare – mă refer la persoanele vulnerabile -, cu atât numărul persoanelor internate și al celor decedate vor fi mai mici”.

“Estimările noastre sunt că vom înregistra o creștere lentă a numărului de cazuri, dar progresivă”, a adăugat dr. Gheorghiță. El nu s-a pronunțat asupra numărului noi de cazuri cu tulpina Delta care urmează să fie în luna august și a spus doar că “este important sa vedem care va fi evoluția pe următoarele 7-14 zile pentru a defini un trend”.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *