Drumul spre Avdiivka este în bătaia artileriei ruse. Sandu Valentin Mateiu, analist militar: „Apărătorii Avdiivkăi și-au făcut datoria. Au reușit ca prin uzură să distrugă o divizie rusească”

Situația din Avdiivka, un orășel din estul Ucrainei distrus de război, a ajuns dramatică. Rușii au intrat în oraș și au început luptele din casă în casă. Noul comandant al Armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, trebuie să ia o decizie rapid: retrage trupele sau continuă apărarea oraşului, cu pierderi mari în rândul trupelor ucrainene.

Militarii ucraineni care au filmat o lovitură de artilerie în Avdiivka au fost norocoși că au scăpat cu viață.

Situația este dramatică și disperată.

Pe 8 februarie, rușii au reușit să pătrundă în nordul orașului și duc lupte din casă în casă.

În plus, liniile ucrainene de apărare fortificate au fost distruse de artileria rusă și este exclus să fie construite altele sub focul inamic.

Soldații ucraineni încearcă să păstreze pozițiile adăpostindu-se în niște gropi de niciun metru.

Însă cel mai mare pericol este ca trupele ucrainene de la Avdiivka să fie încercuite. Dacă rușii ajung la singura cale de comunicaţie şi aprovizionare, este șah mat pentru ucraineni. Distanţa dintre flancurile rusești este de doar 5 kilometri. Deja drumul spre Avdiivka este în bătaia artileriei ruse.

Avdiivka este prima mare provocare pentru noul șef al Armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.

Dacă se retrage, începe cu o înfrângere, dacă va continua să apere orașul, oricum distrus, pune în pericol vieţile soldaţilor săi.

Comandor (r) Sandu Valentin Mateiu, analist militar: „Apărătorii Avdiivkăi și-au făcut datoria. Deci au reușit ca prin uzură să distrugă o divizie rusească. Acum se pune întrebarea dacă la Kiev se are în vedere elementul simbolic politic, în sensul în care cedăm ruinele astea rușilor și scoatem oamenii din încercuire sau trimitem acolo, eventual dublat de un atac în flancul rușilor, pentru a ține linia respectivă să nu avem o înfrângere.”

Situația de pe frontul de la Avdiivka este similară cu cea de la Bahmut. Acolo, generalul Sîrski, pe atunci comandant al Forțelor terestre, a apărat cu îndârjire orașul.

Potrivit presei internaționale, rata pierderilor a fost de 7 ruși la un ucrainean. Însă cum numărul pierderilor rusești, în special din trupele mercenarilor Wagner, a fost foarte mare, de peste 20.000 de oameni, asta înseamnă că și ucrainenii au avut pierderi însemnate.

Distribuie știrea