Egiptul aproape a finalizat noua capitală administrativă. Oraşul a început să fie ridicat de la zero în 2015

Egiptenii se pregătesc să aibă o nouă capitală. Aceasta se ridică în apropiere de Cairo, a fost construită de la zero în mijlocul deșertului și ar trebui să fie funcțională până la finele anului. Este un megaproiect început acum 6 ani și care a primit recent un nou avânt, odată cu o uriașă investiție chineză.

14 Septembrie 2021, 21:06 (actualizat 14 Septembrie 2021, 21:10) |

Noua capitală administrativă a Egiptului, situată la 45 de km de Cairo, pare ca un miraj în deșert. Iar în mijloc se înalță un zgârie-nori de aproape 400 de metri, cea mai înaltă clădire din Africa.

Acest turn este parte din centrul financiar al viitorului oraș, unde 8 mii de muncitori lucrează pentru finalizarea proiectului, susținut în principal cu bani din China.

Amr Kamel, vicepreşedinte companie de construcţii: „Aici se construieşte viitorul Egiptului. Şi va avea impact asupra întregului Orient Mijlociu. A revitalizat deja economia naţională, pentru că, dacă nu exista, aveam şomaj în creştere şi stagnare economică”.

Această construcție faraonică, ale cărei costuri depășesc 45 de miliarde de euro, va include pe lângă noi sedii ale Parlamentului și ale tuturor ministerelor, un aeroport internațional, școli, universități, spitale, mega-catedrale și moschei și suficiente locuințe pentru a primi 6 milioane de oameni.

Va fi un oraș inteligent, dotat cu cele mai noi tehnologii și proiecte imobiliare de lux.

Mohamed Khaled el Assal, dezvoltator imobiliar: „Clienţii noştri ştiu că infrastructura noii capitale va fi cea mai bună din Egipt. Sunt oameni care caută o mai bună calitate a vieţii. Şi dacă aleg să se mute din Cairo ştiu că aici vor trăi mult mai bine”.

Degajarea capitalei Cairo, oraș cu 25 de milioane de oameni, a fost și la originea ideii președintelui Abdel Fattah Al Sisi de a construi o nouă capitală.

Ridicarea acestui oraș a început de la zero în 2015, iar acum reprezentanții guvernului vor ca, până la sfârșitul anului, acolo să fie transferați toți angajații din ministere și agenții de stat.

Singura incertitudine rămâne cum se va numi noua capitală, în acest sens organizându-se o competiție publică. Un juriu de specialiști urmează să aleagă cea mai bună propunere.

Source

Distribuie știrea