Europa se pregătește pentru lunile de iarnă. Olanda face stocuri de gaze, Austria, Germania și Grecia se reorientează spre cărbune

Statele europene îşi fac deja provizii de gaz pentru lunile de iarnă, în condiţiile în care Rusia a început să întrerupă sau să reducă livrările. Germania şi Olanda au început deja să facă stocuri şi îndeamnă populaţia la un consum moderat de energie. Grecia rămâne aproape o săptămână fără gazul din Rusia, din cauza lucrărilor de întreţinere a conductei TurkStrem. Însă guvernul de la Atena ia deja măsuri pentru a compensa o eventuală criză a gazului şi apelează la cărbune. La fel şi Germania sau Austria, care redeschid vechile centrale pe cărbune.

21 Iunie 2022, 18:39 Știrile TVR |

Grecia apelează la gaz lichefiat și la cărbune

Gazprom a întrerupt livrările de gaze spre Grecia, însă oficialii greci susţin că nu vor fi probleme pentru consumatori pentru că se va apela la depozitele de gaz lichefiat. Cu toate acestea, Grecia are în vedere creşterea producţiei de cărbune.

Konstantinos Gidis, directorul unei mine: „Anul acesta sunt rezerve de 640.000 de tone de lignit în depozitele noastre. În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost aproape 450.000 de tone. Acestea sunt suplimentate pentru a face faţă cererilor pe timpul verii care vor creşte, din cauza vremii, pentru că aşa a fost mereu vara, şi mai ales din cauza incertitudinii în privinţa gazului natural.”

Grecia importă din Rusia 46% din gazul folosit în industrie, în timp ce cărbunele reprezintă 10 procente, faţă 53 la sută În 2011. Noua politică a Moscovei prin care se cere plata în ruble a determinat şi guvernul de la Atena să redeschidă unele mine de cărbune. Anul acesta, producţia de cărbune va fi mărită cu 50 la sută, mai ales pe perioada verii.

Germania scade consumul de gaze și trece pe cărbune

Germania a declanşat încă din luna martie, la scurt timp de la invadarea Ucrainei de către Rusia, planul de alertă pentru situaţia în care se ajunge la o criză energetică.

Astfel, în prima fază, companiile de gaz şi de electricitate continuă furnizarea de energie la valori normale şi asigură stabilitatea reţelelor. De asemenea, guvernul este pregătit să informeze Comisia Europeană cu privire la situaţie.

A doua fază a planului este activată atunci când apar întreruperi în livrarea cu gaz sau energie electrică sau este o cerere mare de energie.

Iar ultima fază, cea de urgenţă, este în momentul în care întreruperile furnizării de gaz şi electricitate sunt tot mai frecvente şi mai grave. Statul poate interveni atunci când termenii economiei de piaţă nu se mai aplică.

Germania, acum în faza a doua de alertă, are depozitele de gaze pline în proporţie de 56 la sută şI foloseşte gazul din Rusia pentru 35 la sută din producţia de energie a ţării. Olanda, la rândul său, îşi face rezerve de gaze, iar Austria îşi redeschide şI ea centralele pe cărbune.

Italia ia gaz din Qatar

În timp ce Franţa sau Spania încheie contracte pentru gazul din Algeria, Italia, altă ţară cu o industrie puternică, se reorientează spre gazul din Qatar. Reprezentanţii companiilor naţionale din cele două state au semnat un contract pentru exploatarea gazului din Golful Persic.

Saad Al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar: „Qatar Energy va deţine 75% din acţiuni în timp ce ENI va deţine restul de 25%. În schimb, compania cu capital comun deţine 12,5 procente din depozitul gazifier din nord-est.”

Contractul este în valoare de 30 de miliarde de dolari şi va propulsa Qatarul în poziţia de cel mai mare exportator mondial de gaz lichefiat.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea