• Fri. Sep 24th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Eurostat: Excedent al balanţei comerciale de 13 miliarde de euro, în luna aprilie, în Uniunea Europeană

Jun 15, 2021

Uniunea Europeană a înregistrat, în aprilie, un excedent al balanţei comerciale de 13 miliarde de euro, faţă de un deficit de 0,1 miliarde de euro în perioada similară din 2020, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

15 Iunie 2021, 15:54 (actualizat 15 Iunie 2021, 16:13) |

Excedent al balanţei comerciale în UE / FOTO: Shutterstock

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 179 de miliarde de euro, în creştere cu 43,4% faţă de aprilie 2020, în timp ce importurile UE au urcat cu 32,8%, până la 166 miliarde de euro.

Zona euro a înregistrat în aprilie un excedent al balanţei comerciale de 10,9 miliarde de euro, faţă de un plus de 2,3 miliarde de euro în perioada similară din 2020.

În primele patru luni din 2021, UE a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 61,4 miliarde de euro, faţă de un plus de 48,4 miliarde de euro în perioada similară din 2020, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 67,7 miliarde de euro, de la un plus de 56,9 miliarde de euro.

În primele patru luni din acest an, după încheierea perioadei de tranziţie, atât exporturile cât şi importurile UE pe relaţia cu Marea Britanie au scăzut semnificativ, cu 3,3% şi, respectiv, 27,1%.

În perioada ianuarie-aprilie 2021, China a fost principalul partener comercial al UE. Acest rezultat vine în urma creşterii importurilor (cu 22,4%) şi a exporturilor (cu 21,9%), în timp ce pe relaţia cu SUA a fost înregistrată o scădere semnificativă a importurilor (minus 7,4%), şi o creştere exporturilor de 3,6%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în primele patru luni din 2021 exporturile au crescut cu 19%, până la 23,7 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 19%, la 31 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale al României s-a situat la 7,3 miliarde de euro, comparativ cu 6,2 miliarde de euro în perioada similară din 2020.

Sursa: Agerpres

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *