Volumul comerţului cu amănuntul în a scăzut cu 0,2% în Uniunea Europeană şi cu 0,3% în zona euro în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un declin de 0,5% în UE şi de 0,7% în zona euro, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Slovenia (1,1%), Polonia (1%) şi Danemarca (0,9%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovacia (minus 2%), Suedia (minus 1,1%), Germania şi Ţările de Jos (ambele cu minus 0,8%), Irlanda şi România (ambele cu minus 0,7%).
În UE, vânzările de produse non-alimentare au scăzut cu 1,8%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi tutun au înregistrat un avans de 1,3%, iar cele de combustibili auto de 0,1%.
De asemenea, volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a scăzut în septembrie cu 2,7%, comparativ cu perioada similară din 2022, în timp ce în zona euro declinul a fost de 2,9%, notează Agerpres.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat în Spania (7,5%), Cipru (4,1%) şi Luxemburg (2,6%), cele mai semnificative scăderi fiind în Slovenia (minus 17%), Belgia (minus 8,4%) şi Ungaria (minus 7,3%).
România a raportat o scădere anuală de 0,1% în septembrie, după un avans de 0,4% luna precedentă.
În UE, vânzările de combustibili auto au înregistrat un declin de 6,9%, cele de produse non-alimentare de 3,2%, iar cele de alimente, băuturi şi tutun de 0,9%.