Eurostat: Vânzările cu amănuntul au crescut mai puternic în România decât în UE în luna ianuarie

06 Martie 2023, 13:19 Știrile TVR |

Comerț mondial

Conform acestor date, în luna ianuarie 2023, comparativ cu luna luna decembrie 2022, vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,3% atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau ca vânzările cu amănuntul în zona euro să înregistreze o creştere de 1% în luna ianuarie, comparativ cu decembrie.

Economiştii consideră vânzările cu amănuntul ca un indicator al cererii de consum, care a avut de suferit în ultimele luni de pe urma inflaţiei accelerate, declanşată în principal de creşterea preţurilor la energie şi alimente, dar care a început să se extindă şi la alte sectoare ale economiei.

România se numără printre ţările unde vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere peste media din UE în luna ianuarie, cu un avans de 0,8%. Campioane în UE la creşterea vânzărilor cu amănuntul în prima lună a anului au fost Ţările de Jos (4,9%), Luxemburg (4,6%) şi Slovenia (4,1%).

Eurostat subliniază că în luna ianuarie comparativ cu decembrie vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de creşterea cu 1,8% a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări non-alimentare, precum şi de creşterea cu 1,1% a vânzărilor de produse non-alimentare. Pe de altă parte, vânzările de carburanţi au scăzut cu 2,1%.

În ritm anual, luna ianuarie 2023 comparativ cu luna ianuarie 2022, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 2,3% în zona euro şi cu 2,7% în Uniunea Europeană. Cele mai importante reduceri ale vânzărilor cu amănuntul au fost înregistrate în Belgia (minus 8,9%) şi Germania (minus 6,8%). La polul opus, cele mai importante creşteri anuale au fost înregistrate în Slovenia (18,5%) şi România (5,8%).

În ritm anual, vânzările cu amănuntul în UE au fost influenţate de scăderea, cu 4,7%, a vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi ţigări non-alimentare, precum şi de reducerea cu 1% vânzărilor de produse non-alimentare. În schimb, vânzările de carburanţi au crescut cu 5,6%.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 5,7% în ianuarie 2023, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, în mare parte datorită vânzărilor de produse nealimentare, dar şi a celor alimentare, băuturi şi tutun.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în prima lună a acestui an, comparativ cu ianuarie 2022, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), s-a majorat cu 5,3%.

De asemenea, în ianuarie 2023 faţă de decembrie 2022, afacerile din comerţul cu amănuntul, au scăzut ca serie brută cu 22%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, au crescut cu 0,7%.

Source

Distribuie știrea