„România sălbatică”, expoziția și documentarul au fost prezentate la Madrid în față unui public mare, îndrăgostit de țară noastră. Cea mai plăcută surpriză a fost prezența fotografului Dan Dinu, care a lucrat 10 ani la acest proiect, premiat la diferite festivaluri pentru cel mai bun documentar, sunet, imagine și a fost favoritul publicului la TIFF.
400 de fotografii şi 1600 de cadre în 10 ani de drumeţii în cele mai spectaculoase zone ale României au fost cuprinse într-un adevărat film de prezentare a ţării noastre.
Spaniolii prezenţi la inaugurarea expoziţiei de la sediul ICR Madrid şi-au propus să viziteze ţara noastră.
„România are peisaje cu adevărat unice: verde, alb, multicolor, este o minunăție.”
„Este o țară care îmi place mult, îmi plac mult românii.”
Expoziţia va fi prezentată în mai multe oraşe din Spania până la finalul anului.
Directoarea ICR Madrid, Maria Pop: Este o caldă invitaţie pentru publicul spaniol de a cunoaşte îndeaproape frumuseţile naturii din România şi rezervele naturale preţioase pe care le avem.
Râsul şi lupul au fost două dintre animalele greu de surprins pe camere. Pentru 5 minute de imagini a fost nevoie de 2 ani de aşteptare.
Fotograful Dan Dinu: Povestea râsului este că după 24 de ore de pândă într-un mic cort de camuflaj, iarna, în frig, undeva în Piatra Craiului, a venit foarte aproape de noi, a stat la 3 m în faţă, ne-a oferit un portret absolut fabulos. Natura îşi dezvăluie secretele dacă ai răbdare să o înţelegi, să o cunoşti.
O parte dintre instantaneele suprpinse pot fi admirate şi de trecători, în centrul Madridului.
Ambasadorul României în Spania, George Bologan: Oamenii care trec prin fața ambasadei intră în contact cu ceea ce poate să le ofere România. Arta fotografică are puterea de a emoţiona, de a atinge inimile şi de a-i uni pe oameni într-o experienţă unică şi de neuitat.
Documentarul „România sălbatică”a rulat la Cineteca Madrid cu sala plină.