EXCLUSIV Singurul complex de natație din țară în care se pot organiza competiții internaționale e gata, dar nu funcționează pentru că nu are angajați

Singurul complex de natație din țară în care se pot organiza competiții internaționale e gata de un an, dar nu poate fi deschis. Primăria Otopeni nu a angajat personalul necesar funcționării, deși peste două luni la noul complex ar trebui să aibă loc două competiţii europene pentru juniori.

14 Mai 2022, 18:28 (actualizat 14 Mai 2022, 18:29) Știrile TVR |

Pe 14 mai, acum un an, Compania Națională de Investiții anunța public că noul complex de Nataţie de la Otopeni e gata. 12 ani a durat construcția, care a costat 165 de milioane de lei. Numai că, de la momentul festiv până când primăria orașului a preluat cu acte complexul, au mai trecut 6 luni, spune edilul.

Complexul de natație are 6 bazine, două olimpice, unul pentru înot şi unul pentru sărituri, un bazin de antrenament şi trei pentru iniţiere şi recuperare. Este singurul loc din țară în care, potrivit standardelor, se pot organiza competiții internaționale.

Au și fost câteva programate aici, dar au fost mutate, potrivit Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Din toamna trecută, de când investiția a fost trecută în domeniul public al primăriei Otopeni, abia în februarie s-a înființat serviciul care să administreze acest complex. Iar primul post a fost scos la concurs la începutul acestei luni.

Complexul ar avea nevoie de 25 de angajați. Iar pentru toate cheltuielile, primăria a alocat 5 milioane de lei doar pentru anul în curs.

Complexul ar urma să se susțină și prin autofinanțare. Bazinul olimpic va putea fi închiriat pentru o competiție internă cu 1500 de lei pe oră.

Între 5 și 10 iulie, la Otopeni e programat Campionatul European de Înot pentru Juniori, iar între 18 și 24  – cel la sărituri pentru juniori.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.