EXCLUSIV | Tinerii români, viitori ingineri și medici în Spania

Gabriel Burlacu s-a născut în Spania, în Tomelloso, o localitate micuță din Castilla la Mancha unde trăiesc câteva mii de români. El a fost singurul elev român din generația sa care a fost admis la Politehnică, în Valencia. Așa că a venit împreună cu familia să viteze orașul în care își va petrece următorii 5 ani.

Inițial a vrut să se înscrie la facultate în Brașov, însă a renunțat când a aflat că va trebui să renunțe la buletinul românesc în schimbul unui pașaport cu rezidența în străinătate pentru a fi admis. Așa că Gabriel a ales o dublă specializare în cadrul Universității Politehnice din Valencia.

Diana Stroe locuiește în Castellon. A venit în Spania împreună cu familia când avea 9 ani. Principala motivație a fost chiar educația. Anul acesta a absolvit facultatea de Medicină din cadrul prestigioasei Universități Jaime Primero. Părinții i-au fost cel mai mare sprijin în cei 6 ani de facultate.

Acum Diana învață pentru examenul de rezidențiat, iar la vară va lucra într-un centru de sănătate ca medic generalist.

În Spania, puțini tineri ajung să urmeze o facultate. În ultima promoție, din aproximativ două milioane și jumătate de elevi, doar 600 de mii au dat Bacalaureatul.

Source

Distribuie știrea