Situația populației din Afganistan este cumplită, o spune actorul italian Franco Nero, care a jucat în mai mult de 230 de filme, și care a luptat de-a lungul existenței și carierei sale pentru drepturile omului. Iar lupta împotriva terorismului trebuie dusă cu ajutorul cuvintelor, al politicilor, nu cu arme, a declarat Franco Nero, care a acordat în exclusivitate un interviu pentru TVR.
În decursul unei vieţi, nicio întâlnire nu se poate compară cu realitatea terorii!
11 atleți israelieni, 5 teroriști și un ofițer de poliție vest – german au murit în masacrul de la Jocurile Olimpice din Munchen din 1972, unul dintre cele mai controversate, analizate și televizate. A fost și ecranizat 4 ani mai târziu, iar Franco Nero a fost unul dintre actorii principali.
Franco Nero: actor, producător, scenarist: Cred că terorismul este cel mai rău lucru care se poate întâmpla în zilele noastre. Pentru cei mai mulţi dintre aceşti oameni, care se aruncă în aer, viaţa nu valoarează nimic. Nu este uşor să lupţi cu terorismul, din cauza acestor oameni, care sunt pregătiţi să moară. Cu cât mai mulţi pier, cu atât ei sunt mai fericiţi. Cum să lupţi cu aşa ceva? Cele mai bune modalităţi sunt prin intermediul politicii, al cuvintelor, nu cu armele noastre. Ei nu vor pierde niciodată lupta. Noi, însă, o vom pierde, pentru că ne pasă de oamenii care pier.
Cineastul este revoltat de evenimentele din Afganistan și mai ales de situația femeilor și copiilor de acolo.
Franco Nero: actor, producător, scenarist: Am luptat pentru drepturile omului toată viaţa. În aceste ţări, unde femeile nu sunt respectate, ci terorizate. Nu ştiu. Nu este uşor. Ar trebui să plece, toate, din Afganistan. Şi să-şi înceapă o nouă viaţă în altă parte, pentru că acolo va fi un dezastru!
Actorul italian, în vârstă de 79 de ani, este în aceste zile în Buzău, invitatul spacial al Festivalului Internațional de Artă.