Alternativa pentru Germania, partid de extremă dreapta, a ieșit câștigător, cu peste o treime din voturi în alegerile de duminică, din landul Turingia și acum cere demisia guvernului federal. Social-democrații cancelarului Olaf Scholz n-au reușit să strângă nici 7 la sută din voturi. Este pentru prima dată, după 1945, când un partid de extremă-dreapta câștigă alegeri regionale din Germania.
Devenită prima forță politică din Turingia, Alternativa pentru Germania a învins confortabil coaliția semafor – verzi, social democrați și conservatori – aflată la guvernare la nivel federal. Iar acum cere demisia cancelarului Olaf Scholz.
Pentru prima dată după 1945, un partid de extremă-dreaptă câștigă alegerile regionale din Germania
Extrema dreaptă din Germania devine un jucător-cheie după rezultatele record obţinute în două alegeri regionale din estul ţării, slăbind şi mai mult coaliţia de centru-stânga a cancelarului Olaf Scholz cu un an înainte de scrutinul parlamentar.
AfD cere demisia guvernului Olaf Scholz
Alice Weidel, co-lider AfD: Cancelarul Olaf Scholz trebuie să suporte consecinţele. Împreună cu partenerii săi de coaliţie, să-şi facă bagajele şi să elibereze scanul. Alegătorii vor un altfel de guvern, o altfel de politică.
AfD afirmă că e gata să coopereze cu celelalte forțe politice, pentru a guverna landul. Dar niciunul dintre partidele tradiționale nu vrea să intre într-o astfel de alianță. Pentru moment, se instituie un cordon sanitar în jurul AfD.
Dar analiștii se întreabă cât va rezista un asemenea cordon, dacă Alternativa pentru Germania va obține și alte victorii locale.
Imigraţia şi nivelul de trai, temele centrale ale scrutinului
Problema imigrației și scăderea nivelului de trai au contat cel mai mult în scrutinul de ieri.
M-a atacat cu spray un grup de non-germani. Trec zilnic printr-o zonă periculoasă şi nu mă simt confortabil. Vreau securitate şi economie mai stabilă. Totul se duce de râpă şi nu vreau să ne ducem de râpă.
E o ruşine, mai ales ţinând cont de istoria noastră, a Germaniei, că un partid de extremă dreaptă e din nou reprezentat în landul nostru. Sper că totul va fi bine şi că nu vor fi restricţii pentru cei care au opinii diferite. Mi se pare că rezultatul e trist.
Presa vorbeşte despre un ‘cutremur politic în Est’ și despre un rezultat alarmant pentru forțele democratice europene.
Unii analiști germani spun că victoria AfD nu trebuie supraestimată. Alții însă, cred că e un duș nu rece, ci înghețat pentru partidele tradiționale, care trebuie să se trezească.
Străinii sunt indispensabili pentru economia din estul Germaniei, potrivit unui studiu
Muncitorii străini sunt un pilon indispensabil al economiei din estul Germaniei, potrivit unui studiu publicat duminică de institutul economic german.