„Familia a fost toată viața mea”. Drama unui ucrainean din Odesa care și-a pierdut soția și fetița de 3 luni în urma unui atac rusesc

Yuri Glodan și fiica lui / FOTO: Captură CNN

Yuri Glodan a povestit pentru Sara Sidner de la CNN că era la un magazin alimentar când a auzit o explozie în drum spre casă. „Am simțit imediat că s-a întâmplat ceva rău. Am încercat să-mi sun soția. Nu a răspuns”, povestește bărbatul.

Când a ajuns la blocul său, care fusese lovit, el și un trecător au încercat imediat să curețe molozul. Împreună cu personalul EMS, au găsit cadavrele soției lui Glodan și ale mamei acesteia.

I s-a spus să părăsească locul, deoarece exista pericolul de prăbușirea a clădirii, dar nu a plecat până nu a găsit-o și pe fiica lui, care murise și ea.

„Este greu să trăiesc cu asta. Familia a fost toată viața mea. Am trăit de dragul lor. Când a venit copilul meu, am înțeles sensul vieții”, spune Yuri.

Vecinul lui Glodan, Oleksi Paradovski, în vârstă de 19 ani, se află în spital după ce a suferit arsuri pe 20% din corp.

„Mi-am dat seama că o rachetă a lovit locuința și am început să ard”, a declarat tânărul pentru CNN. „M-am gândit că încă un minut și cu siguranță m-aș fi  transformat în cenușă”.

Oleksi se pregătea să lucreze pe o navă comercială de aprovizionare înainte de război, dar acum spune că este  norocos că să fie în viață.

Source

Distribuie știrea