Familia Regală va petrece Crăciunul şi Anul Nou la Săvârşin, în formulă extinsă. Masa festivă este pregătită şi a fost decorată cu figurine albe şi crenguţe de brad. Din meniul festiv nu lipsesc curcanul și budinca englezească.
Este pentru primă dată după anii de pandemie când Familia Regală se va întâlni la Săvârşîn în formulă extinsă.
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, le are alături pe trei dintre surorile sale, Sofia, Elena şi Maria, iar Principele Radu l-a invitat pe fratele său. Masa de Crăciun a fost deja împodobită cu decoraţiuni inspirate din natură.
”Verde, zăpadă, alb… în fiecare an am făcut altă temă”, ne-a explicat Majestatea Sa Margareta.
De pe masa de Crăciun nu vor lipsi bucatele englezești, dar nici cele tradiționale româneşti.
În salonul principal al castelului din Săvârșîn a fost împodobit un brad, înalt de patru metri, iar alături a fost aşezată scena Naşterii Domnului, în amintirea reginei Ana.
Castelul de la Săvârşîn este prima proprietate redobândită de regele Mihai, cu mai bine de 20 de ani în urmă. De atunci, Familia Regală petrece an de an acolo sărbătorile de iarnă.