Familiile celor două persoane rănite grav după explozia de la Petromidia insistă ca victimele să fie transferate în străinătate pentru tratament. Angajatorul va achita cheltuielile

Cei doi angajaţi cu arsuri grave după explozia de pe platforma Petromidia vor fi transferați în străinătate. Oficialii Ministerului Sănătăţii susţin că pot fi trataţi şi la Spitalul Floreasca, unde sunt de vineri, imediat după deflagraţie, dar familiile celor doi nu au avut încredere, chiar dacă s-au făcut câteva schimbări după tragedia din Colectiv. Reamintim, la rafinărie, o persoană a murit și 5 au fost rănite. Cauza şi vinovaţii fac obiectul unui dosar penal.

04 Iulie 2021, 20:18 (actualizat 04 Iulie 2021, 20:50) |

La presiunile familiei, cei doi angajaţi de la Petromidia care au suferit arsuri grave în urma exploziei şi care au fost aduşi vineri de urgenţă la Spitalul Floreasca vor fi transferaţi în străinătate. Cel mai probabil, la o clinică din Austria.

Locurile în spitalele de arși din România sunt o loterie și la 6 ani de la tragedia de la Colectiv.

După incendiul din Colectiv, mulți pacienți cu arsuri au murit din cauza bacteriilor luate din spitale. Și lecția nu pare să fi fost învățată. Nici astăzi România nu dispune de condițiile necesare tratării marilor arși. Dar prin lege poate fi activat un mecanism rapid de transfer pentru cei aflați în stare critică.

Secțiile de mari arși au rămas niște bombe cu ceas pentru rudele victimelor din Colectiv. S-au schimbat protocoale și legi, dar infecțiile nosocomiale nu au dispărut.

Azi, compania care deține rafinăria a anunțat că va suporta toate cheltuielile pentru angajații care vor fi duși în străinătate.

Între timp, procurorii constănțeni strâng probe în dosarul de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

Source

Distribuie știrea