FCSB, calificată în turul al treilea preliminar din Conference League, după 4-2 cu FC Saburtalo

28 Iulie 2022, 22:59 (actualizat 28 Iulie 2022, 23:05) Știrile TVR |

FCSB și Saburtalo Tbilisi / FOTO: Autor: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Vicecampioana României a obţinut o calificare meritată. Golurile au fost înscrise de Joyskim Dawa (minutul 44), Malcom Edjouma (55), Florinel Coman (80), Risto Radunovic (87 – penalty).

Oaspeţii au punctat prin Guram Goşteliani (69) şi Iuri Tabatadze (78).

La primul meci după revenirea antrenorului Nicolae Dică, FCSB a arătat mai bine ca în partida tur, pierdută cu 1-0, însă a fost imprecisă în atac şi a greşit destul de des în apărare.

FCSB a început în forţă şi a fost periculoasă prin Ianis Stoica după numai 9 secunde, pentru ca în minutul următor să aibă o dublă ocazie, prin Cordea şi acelaşi Stoica.

Saburtalo a ratat o mare ocazie în min. 9 prin Kardava, după o greşeală a lui Olaru, dar portarul Târnovanu a fost atent. Două minute mai târziu, a fost rândul portarului oaspeţilor, Megrelişvili, să se remarce la execuţia lui Cordea. Saburtalo a rămas periculoasă, iar în min. 16, Kardava a trimis puţin pe lângă poartă, după alte greşeli în defensiva gazdelor.

FCSB a continuat să atace, însă a fost lipsită de luciditate. Un fundaş georgian a intervenit bine la o acţiune a lui Octavian Popescu (37), iar la faza următoare oaspeţii puteau înscrie prin Guliaşvili.

FCSB a deschis scorul în minutul 44 prin fundaşul Joyskim Dawa cu o lovitură de cap, la un corner executat de Cordea.

Echipa bucureşteană a apăsat pe accelerator şi în debutul actului secund, iar în min. 47, şutul lui Octavian Popescu a nimerit bara, pentru ca la acţiunea următoare Megrelişvili să apere în faţa lui Cordea.

Edjouma a majorat diferenţa în min. 55, cu un şut cu efect după o pasă decisivă a lui Octavian Popescu.

Saburtalo nu s-a resemnat, iar Siharulidze a fost destul de periculos în min. 63. Octavian Popescu a trimis un lob peste poartă în min. 65. Coman, cu o evoluţie în general neconvingătoare, a căzut în careu, în poziţie foarte bună, după ce primise mingea de la Cordea (68).

Goşteliani a redus din handicap în min. 69 cu o lovitură de cap din careul mic, după o centrare de pe stânga.

Radunovic a ratat o ocazie uriaşă în min. 71, de la marginea careului, după o pasă a lui Olaru. Goalkeeperul georgian a avut o nouă intervenţie salvatoare (74), apoi Coman nu a izbutit să trimită în poartă (75).

Deşi Saburtalo părea în corzi, oaspeţii au egalat prin Tabatadze după un contraatac rapid, care a plecat de la o greşeală a lui Ovidiu Popescu (78).

Gazdele s-au aruncat din nou în atac şi Florinel Coman a înscris cu capul din centrarea lui Radunovic (80). Elevii lui Nicolae Dică au obţinut golul calificării când Radunovic a transformat un penalty obţinut de Cordea (87).

Finalul de meci a fost foarte tensionat, Cordea văzând cartonaşul roşu în al patrulea minut de prelungire.

În turul 3 preliminar din Conference League, FCSB va da peste Vikingur (Feroe) sau peste DAC Dunajska Streda. Echipa slovacă a câştigat cu 2-0 în prima manşă.

Meciul de pe Arena Naţională a fost urmărit de circa 20.000 de spectatori.

FCSB – FC Saburtalo Tbilisi 4-2 (1-0)
Au marcat: Joyskim Dawa (44), Malcom Edjouma (55), Florinel Coman (80), Risto Radunovic (87 – penalty), respectiv Guram Goşteliani (69), Iuri Tabatadze (78)
Bucureşti, Arena Naţională
Europa Conference League – turul al doilea preliminar (manşa a doua)

Au evoluat echipele:

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu – 23. Ovidiu Popescu, 5. Joyskim Dawa, 16. Joonas Tamm, 33. Risto Radunovic – 18. Malcom Edjouma (15. Daniel Mihai Lixandru, 88), 27. Darius Olaru – 98. Andrei Cordea, 11. Octavian Popescu, 7. Florinel Coman (căpitan; 26. Răzvan Oaidă, 88) – 9. Ianis Stoica (8. Adrian Şut, 59). Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve neutilizate: 1. Răzvan Ducan, 99. Andrei Vlad – 6. Denis Haruţ, 14. Matei Tănasă, 21. Florin Achim, 28. Alexandru Pantea, 29. Rachid Bouhenna, 30. Alexandru Musi.

FC Saburtalo: 1. Tornike Megrelişvili – 22. Ghiorghi Gocioleişvili, 12. Levan Kakubava (căpitan), 33. Ghia Ceaduneli, 15. Jemal-Ghiorghi Jinjolava – 6. Şota Nonikaşvili (23. Otar Mamagheişvili, 79), 8. Bakar Kardava (35. Benedik Mioc, 46), 11. Levan Nonikaşvili – 9. Ghiorghi Guliaşvili (10. Guram Goşteliani, 62), 18. Irakli Siharulidze, 7. Iuri Tabatadze. Antrenor: Laşa Nozadze
Rezerve neutilizate: 40. Beka Kurdadze – 2. Saba Mamatsaşvili, 17. Ghizo Mamagheişvili, 19. Gheghi Gheguceadze, 25. Julio Vinicius Da Fonseca Souza, 31. Luka Kokosadze.

Arbitru: Jonathan Lardot; arbitri asistenţi: Florian Lemaire, Romain Devillers; al patrulea oficial: Jasper Vergoote (toţi din Belgia)
Cartonaşe galbene: Coman (6), Nonikaşvili (30), Olaru (32), Goşteliani (80), Jinjolava (86), Octavian Popescu (90+3), Ceaduneli (90+3)
Cartonaş roşu: Cordea (90+4).

Sursa: Agerpres

Source

Distribuie știrea