Agricultorii francezi continuă să blocheze pentru a treia zi consecutiv accesul în Paris. Șiruri lungi de tractoare se apropie de Paris și de cel mai mare depozit de fructe și legume din Europa. Protestul este extins la nivel naţional. Fermierii cer guvernului mai puține norme de mediu, susținere pentru a face față costurilor tot mai mari şi importurilor mai ieftine care duc la concurență neloială. Președintele Emmanuel Macron va discuta mâine, la Bruxelles, cu președinta Comisiei Europene, despre criza agricolă din Uniunea Europeană.
Fermierii își mențin revendicările. Nu sunt plătiți în raport cu munca depusă, nu mai fac față la scumpiri și taxe, iar normele ecologice i-au sufocat.
Discursul de politică generală rostit de premierul Gabriel Attal s-a referit prea puțin la soarta agriculturii.
Sebastian Jaqumet, fermier: Cred că trebuie să înţelegem că astăzi agricultura franceză se află într-o situaţie catastrofală.
Vincent Guyot, fermier: Sperăm cu adevărat să vedem ceva concret cu privire la toate problemele pe care le-am ridicat şi care s-au adunat peste ani şi ani.
De cealaltă parte, executivul de la Paris caută soluții pentru a stinge criza.
Ministrul Agriculturii, Marc Fesneau, a anunțat fonduri de urgență de 80 de milioane de euro pentru viticultori, iar ministrul Economiei, Bruno Le Maire, vorbește despre verificarea marilor distribuitori de produse agricole.
Bruno Le Maire, ministrul de Economiei și Finanţelor: Pentru distribuitori, voi lansa 500 de verificări pentru cei mai mari 5 distribuitori. 500 de controale sunt multe, deoarece prin legea egalim contractele ar putea fi de 100,150, 200 de pagini.
Agricultorii francezi nu sunt de acord nici cu perspectiva importurilor unor produse, în special carnea de vită, dacă acordul Mercosur ar fi semnat, deoarece acesta nu respectă standardele stricte ale Uniunii Europene.
Bruno Le Maire, ministrul Economiei și de Finanţelor: Credeţi-mă, când Franţa vrea să aibă ceva în Europa, are suficientă greutate pentru a fi auzită. Asta a făcut preşedintele. Mulţumită preşedintelui, şi numai datorită lui, acest acord (n.r. Mercosur) nu a fost semnat astăzi. În prezent, acest acord Mercosur nu este bun pentru agricultorii noştri.
Până acum, protestele fermierilor, care durează de aproape 2 săptămâni, se desfășoară pașnic.
Aproape 20 de agricultori au fost interpelați pentru împiedicarea circulației în apropierea depozitului de la Rungis, protejat de blindate și forțe de ordine.