Festivalul borșului lipovenesc, la Jurilovca. Mii de vizitatori în Deltă, atât din țară, cât și din străinătate, au savurat bucatele tradiționale

Mii de turiști și localnici petrec la Jurilovca la Festivalul borșului lipovenesc. Pregătit de pescarii deltei, după rețete tradiționale preparatul a fost atât de apreciat, încât s-a stat la coadă pentru o porție. Au avut de unde alege și cei care preferă peștele la plită sau chiar fructele de mare.

27 August 2022, 17:42 (actualizat 27 August 2022, 18:54) Știrile TVR |

După doi ani de pauză din cauza restictiilor sanitare, Festivalul borșului lipovenesc s-a întors la Juriovca spre bucuria turiștilor.

Borșul a fost făcut în 60 de ceaune și s-au folosit zece tone de pește.

Pentru că borșul de peste să fie cât mai gustos, bucătării, pescari din Delta Dunării au respectat cu strictețe rețete lipovenești.

Storceagul a fost alt preparat specific Deltei, foarte apreciat de turiști. Dar și pește fript și chiar fructele de mare.

”Avem sturion pe pliltă la foc mic, să se pătrundă. Îl asezonăm cu ulei aromatizat, masiline”, ne explică un bucătar.

40 de mii de turiști sunt în Delta Dunării la acest sfârșit de săptămână.

”Vin oameni din țară, din străinătate, cu mult înainte”, spune Corina Davidov de la Asociația Delta Dunării

”Ne aflăm la a 10 a ediție. De la an la an un plus. Face bine publicității în zona noastră”, remarcă Eugen Ion, primarul din Jurilovca.

Festivalul Borșului lipovenesc promovează atât preparatele culinare din pește, cât și tradițiile. Așa că, la festival au venit artiști care au cântat și au dansat pe ritmuri lipovenești, dobrogene sau tătărești.

Source

Distribuie știrea