O fetiţă de 10 ani a fost trasă de curenţi în larg, miercuri, la Vama Veche și a fost găsită de salvatori plutind pe o saltea pneumatică în zona graniței cu Bulgaria.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, fetița a fost recuperată de un salvamar cu ajutorul unui skijet. Ulterior, a fost evaluata de un echipaj SMURD chemat la fața locului.
Unchiul fetiței, care plecase înot după ea, a ieșit singur la mal și nu are nevoie de îngrijiri medicale
Cele două persoane au refuzat transportul la spital.