Agenţia de rating Fitch a reconfirmat vineri ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.
Decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de intrările de capital de la Uniunea Europeană care susţin convergenţa reală a veniturilor, finanţele externe şi stabilitatea macroeconomică a ţării, precum şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicatorilor de guvernanţă şi dezvoltare umană, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările din aceeaşi categorie de rating („BBB”).
„Decizia agenţiei de rating Fitch reconfirmă încrederea în măsurile adoptate de Guvernul României pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice. Este important pentru că termenii şi condiţiile de finanţare, dar şi apetitul mediilor investiţionale de pe piaţa de capital sunt puternic influenţate pozitiv de menţinerea unui rating recomandat investiţiilor şi a unei perspective stabile. România înregistrează în acest moment un nivel istoric al investiţiilor publice, susţinute în mare parte de fonduri europene, în domenii vitale pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor. Cu toate acestea, este un anunţ care trebuie însoţit de un sentiment de responsabilitate faţă de îmbunătăţirea eficienţei bugetare şi consolidarea fiscală, astfel încât să asigurăm rezilienţa economiei”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Punctele forte care au condus la menţinerea ratingului şi a perspectivei sunt contrabalansate de nivelul deficitelor bugetului de stat şi ale contului curent în raport cu suverani cu un rating similar, de nivelul ridicat al rigidităţii bugetare şi de poziţia datoriei externe nete.
În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2,5% în anul 2024, fluxurile considerabile de fonduri europene, inclusiv fondurile de coeziune din Cadrul Financiar Multianual (2021-2027) şi fondurile de redresare şi rezilienţă vor continua să susţină creşterea şi investiţiile pe termen mediu. Dincolo de stimularea cererii directe, fondurile UE vor contribui şi la potenţialul de creştere al economiei, accelerând recuperarea faţă de nivelul mediu al UE.
„Agenţia Fitch estimează că datoria publică raportată la PIB va înregistra o creştere, dar în limitele suveranilor cu un rating similar, şi cu nivelul medianei actuale „BBB”, care se situează la 58,3%”, se subliniază în comunicat.
Principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea susţinută a deficitului bugetar, care ar influenţa şi o scădere pe termen mediu a datoriei publice exprimată ca procent din produsul intern brut, precum şi îmbunătăţirea structurală a poziţiei contului curent prin reducerea îndatorării externe şi a riscurilor privind finanţarea externă.
În opinia agenţiei, principalii factori care pot conduce individual sau colectiv la înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt o consolidare fiscală insuficientă pe termen mediu, ceea ce ar putea duce la o creştere semnificativă a raportului datorie publică/PIB şi materializarea unor efecte negative asupra credibilităţii politicilor publice, stabilităţii macroeconomice şi lichidităţii externe, care ar rezulta din deficitele gemene (fiscal şi de cont curent) excesiv de mari, se mai menţionează în comunicat.
Sursa: Agerpres