Florești, Popești Leordeni, Giroc. Marile suburbii, aglomerate, fără drumuri şi utilităţi eficiente

Cele mai mari suburbii din România sunt 3 localităţi de lângă Timişoara, Cluj şi Bucureşti: aici, în ultimii 15 ani, s-au construit zeci de mii de locuinţe. Au oferit case ieftine, s-au transformat în mici aglomerări urbane, dar cu mari probleme legate de infrastructură, reţele de utilităţi şi calitate a vieţii.

30 Iulie 2021, 21:46 |

Floreşti s-a transformat dintr-o localitate oarecare din apropierea Clujului în cea mai mare suburbie din România. S-a dezvoltat exponenţial şi în ultimii 15 ani, timp în care au fost construite aici 24.000 de locuințe.

Economica.net a stabilit care sunt cele mai importante suburbii din ţara noastră.

Comuna Popeşti Leordeni de lângă Bucureşti urmează în top. Din 2006 au fost ridicate aici peste 18.600 de locuințe, iar pe locul al treilea se află localitatea Giroc de lângă Timișoara, cu aproximativ 12.000 de locuințe noi.

Doar că aşteptările celor s-au mutat din oraşele mari aici nu au fost atinse.

Doar locuinţele au fost ceva mai ieftine, dar stantardele urbane, calitatea infrastructurii şi efortul autorităţilor de a îmbunătăţi calitatea vieţii au rămas în urma ritmului de dezvoltare.

Cei care monitorizează viaţa urbană au o listă mai lungă de probleme în suburbii.

Grav este că totul se întâmplă din cauza încălcării, cu girul autorităților, a regulilor urbanistice elementare.

Pentru a evita haosul urbanistic şi problemele de infrastructură, soluția ar fi ca autoritățile de la noi să adopte regula de bază din Occident: în primul rând trebuie făcute rețelele de utilităţi, apoi drumurile şi în final se vor construi locuințele.

Am cerut un punct de vedere și unor reprezentanți ai celor mai mari asociații de dezvoltatori imobiliari din România, dar nu au comentat subiectul.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea