• Tue. Jan 18th, 2022

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Florin Cîțu, președintele PNL, la Tema Zilei: Nu este nicio garanție că în aprilie situația se va îmbunătăți

Jan 11, 2022

Florin Cîțu, președintele PNL

Florin Cîțu, președintele PNL: “Nu este nicio garanție că în aprilie situația se va îmbunătăți. Până la urmă, până unde ducem aceste măsuri? Poate ar trebui să ne gândim că poate este o schimbare structurală de costuri. Poate că, dintr-odată, costurile sunt mai mari. La nivel global, costă mai mult să produci energie verde. Și dacă este o schimbare de structură și energia costă mai mult, pentru că o avem din această cauză, altfel de măsuri trebuie să iei pentru a merge economia înainte. Dacă este o situație temporară și este un șoc temporar, alte măsuri trebuie să iei. De aceea, e nevoie de o analiză foarte bine făcută și nu de măsuri populiste. Trebuie să te gândești, așa cum și BNR-ul și toată lumea ia măsuri, dacă e o situație temporară sau una pe termen lung. Măsurile de politică economică sau ghidarea economiei se face ori prin șocurile care sunt produse de măsurile economice sau răspuns la șocuri care apar din economie. Astăzi, Guvernul României trebuie să facă față la o situație pe care nu a creat-o. Ca să ai o soluție pentru această situație trebuie să o înțelegi. Să vezi de unde vine, care este rădăcina, cât se întinde, până unde se duce”.

Actuala lege de plafonare şi compensare a preţurilor energiei electrice şi gazelor este valabilă până pe  31 martie 2022.

Source