Fost consilier al lui Putin: Nava Moskva a fost lovită de o rachetă NATO mutată în Ucraina în ianuarie

Serghei Markov, comentator politic din Moscova și fost consilier apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat la BBC că nava de război rusă “Moskva” s-a scufundat după ce a fost lovită de o rachetă NATO care ar fi fost mutată în Ucraina în ianuarie, transmite The Guardian.

18 Aprilie 2022, 15:35 (actualizat 18 Aprilie 2022, 15:44) Știrile TVR |

Nava de război Moskva

Serghei Markov a admis într-un interviu la BBC Radio 4 că pierderea navei a fost un eșec pentru armata rusă, dar a subliniat că acest lucru este cauzat de faptul că Rusia luptă nu doar cu Ucraina, ci cu „o coaliție” de state mari, inclusiv SUA.

Ministerul rus al Apărării a publicat puține informații despre cum s-a scufundat nava și a susținut că avariile s-au produs din cauza unui accident la bord.

Guvernul ucrainean și oficiali ai serviciilor de informații occidentale  spun însă că nava a fost lovită de mai multe rachete anti-navă ucrainene.

Comunitatea OSINT a dat publicității azi primele imagini cu ceea ce pare a fi scufundarea navei amiral „Moscova”.

„Se pare că «Moscova» ardea pe interior înainte de-a se duce la fund. Fum dens și flăcări se pot zări ieșind din cele mai vizibile hublouri”, notează OSINT într-o postare pe Twitter. Însă unii utilizatori susțin că nu aceasta ar fi nava amiral.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source