FOTBAL | Patru cluburi au refuzat să elibereze jucătorii pentru echipa olimpică a României

12 Mai 2021, 15:33 (actualizat 12 Mai 2021, 15:44) |

Mirel Rădoi

”Îmbucurător pentru noi este faptul că atât jucătorii din România, cât şi din străinătate vor să participe la Jocurile Olimpice. Din păcate nu depinde de ei şi avem câteva refuzuri de la cluburi. N-aş vrea să le anunţ înaintea Departamentului de Comunicare, aşteptăm să vedem la sfârşit care va fi exact lotul şi câţi dintre jucătorii pe care noi îi avem pe acea listă vor fi prezenţi. Va exista o negociere, încercăm să găsim o fereastră cât mai accesibilă pentru toată lumea, deoarece sunt meciuri din trei în trei zile, mai sunt câteva etape şi o să vedem”, a declarat Rădoi.

”Cred că nu o să putem fi cu jucătorii pe care noi ni-i dorim pentru că este o perioadă în care cluburile sunt angrenate în tururile preliminare din cupele europene sau în cantonamente şi va exista o negociere. Nu-mi pică bine, dar până la urmă va trebui să găsim soluţii, indiferent cu ce generaţie vom merge”, a mai spus selecţionerul.

Rădoi a subliniat importanţa momentului pentru fotbalul românesc: ”Rămâne un moment unic, sunt prezenţi după 57 de ani, va trebui să ne prezentăm ca şi cum am fi obişnuiţi cu această competiţie, chiar dacă nu ştim exact unde ne aflăm şi ce trebuie să facem, dar indiferent cine va fi prezent, indiferent că va fi un jucător născut în 1997 sau 2001, 2002, va trebuie să ştie că reprezintă România, indiferent dacă a mai fost la echipa naţională, dacă are sau nu un meci internaţional”.

Jocurile Olimpice nu figurează într-o fereastră internaţională sancţionată de FIFA, iar cluburile pot refuza să lase jucătorii să vină la echipele naţionale.

Rădoi s-a referit şi la faptul că Adrian Mutu, căruia i-a expirat contractul de selecţioner al echipei naţionale Under-21, nu va fi prezent alături de el la Tokyo: ”Propunerea mea, înainte ca Mutu să fie numit selecţioner la echipa Under-21, ca oricine va fi numit antrenor la echipa naţională de tineret să facă parte din staff-ul nostru, acum e decizia lui Adi dacă va mai continua sau nu, propunerea a rămas în continuare. El a spus că preferă, datorită faptului că eu o să fiu antrenor principal, şi el ar fi văzut la fel, să fie antrenor principal, şi nu vrea să fim amândoi puşi într-o situaţie cine să dea indicaţii sau cine să decidă şi a preferat să facă un pas în spate. Vom vedea dacă va rămâne coleg cu noi la federaţie sau va continua să antreneze zi de zi, ceea ce îşi doreşte”.

Echipa României şi-a câştigat dreptul de a participa la JO de la Tokyo după ce a ajuns până în semifinalele Campionatului European Under-21 din 2019, cu Mirel Rădoi selecţioner.

România a fost repartizată în Grupa B la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud şi Honduras, conform tragerii la sorţi efectuate luna trecută la Zurich.

Turneul de fotbal din cadrul JO va debuta pe 21 iulie şi se va încheia pe 7 august. România s-a calificat în urma prestaţiei echipei naţionale Under-21 la Campionatul European din 2019, competiţie la care a ajuns în semifinale.

Pentru ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 (Under-24). În mod obişnuit echipele participante sunt formate din jucători Under-23, dar cum Jocurile de la Tokyo au fost amânate cu un an a fost făcută o derogare pentru ca jucătorii care au obţinut calificarea pe teren să poată participa la competiţie.

Mirel Rădoi a anunţat un lot lărgit de 61 de jucători pentru JO de la Tokyo:

portari: Ionuţ Radu (Inter Milano/Italia), Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Cătălin Căbuz (FC Viitorul);

fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Alexandru Paşcanu (SD Ponferradina/Spania), Raul Opruţ (FC Hermannstadt), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus Torino/Italia), Silviu Balaure (Astra Giurgiu), Constantin Dima (Desna/Ucraina), Denis Haruţ (FCSB), Andrei Raţiu (Villarreal/Spania), Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe);

mijlocaşi:
Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Dragoş Nedelcu (FCSB), Tudor Băluţă (Dinamo Kiev/Ucraina), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA), Alexandru Chipciu (CFR Cluj), Valentin Costache (CFR Cluj), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia), Ronaldo Deaconu (Gaz Metan Mediaş), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Dennis Man (Parma/Italia), Răzvan Oaidă (FCSB), Olimpiu Moruţan (FCSB), Marius Marin (AC Pisa/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Darius Olaru (FCSB), George Cîmpanu (Universitatea Craiova), Răzvan Andronic (Academica Clinceni), George Merloi (Astra Giurgiu), Cristian Ganea (Aris Salonic/Grecia), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova), Mihai Dobre (Dijon/Franţa, editor online: Adrian Dădârlat);

atacanţi: George Puşcaş (Reading/Anglia), Constantin Budescu (FC Damac/Arabia Saudită), George Ganea (FC Viitorul), Robert Moldoveanu (Dinamo Bucureşti), Andrei Ivan (Universitatea Craiova), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia), Denis Drăguş (Crotone/Italia), Adrian Petre (UTA Arad), Louis Munteanu (ACF Fiorentina/Italia).

Jocurile Olimpice de la Tokyo, programate în 2020, au fost amânate pentru anul acesta (23 iulie-8 august) din cauza pandemiei.

sursa agerpres

Source

Distribuie știrea