Tentativa eşuată de creare a unei Super Ligi europene a cluburilor de fotbal, pentru a concura Liga Campionilor, va avea „consecinţe” pentru cele 12 cluburi aflate la originea proiectului, a afirmat, miercuri, unul din conducătorii Comitetului Executiv al UEFA, care se va reuni vineri, informează AFP.
Proiectul a „avut deja consecinţe, într-o oarecare manieră, întrucât cluburile fondatoare trebuie să trăiască cu ruşinea lor”, a spus Karl-Erik Nilsson, unul din vicepreşedinţii instanţei.
„Vom discuta eventuale consecinţe suplimentare” la reuniunea de vineri, a adăugat oficialul suedez, citat de site-ul Fotbollskanalen.
„Dar oricum vor exista consecinţe, în special în ce priveşte încrederea şi credibilitatea lor pe viitor”, a adăugat Nilsson.
La rândul său, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi-a mai îndulcit tonul la adresa celor 12 cluburi disidente, după ce iniţial la chemase la ordine la începutul săptămânii şi le ameninţase cu excluderea din toate competiţiile majore.
„Important este acum să mergem înainte, să reconstruim unitatea de care s-a bucurat anterior acest sport şi să mergem înainte împreună”, a precizat Ceferin într-un comunicat.
Din 12 membri fondatori ai Super Ligii, au mai rămas doi, după ce cele şase cluburi de top din campionatul de fotbal al Angliei şi-au anunţat retragerea din acest proiect, în cursul serii de marţi, iar miercuri au urmat Atletico Madrid, Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino.
Ultimele angajate în Super Ligă sunt două cluburi din Spania, Real Madrid şi FC Barcelona.
sursa agerpres