Fraudă cu teste covid gratuite în Germania, descoperită printr-o investigație jurnalistică

Centrele de testare gratuită finanțate de guvern s-au înmulțit în Germania și au mare succes.

Oamenii le iau cu asalt înainte de a putea, de exemplu, să viziteze un muzeu, să meargă la restaurant sau în orice loc unde li se cere dovada că nu sunt infectați.

Însă o investigație jurnalistică a scos la iveală că sistemul ar putea fi plin de abuzuri.

Un centru de testare din Koln recoltase 70 de probe, dar ceruse guvernului să-i deconteze 1.000.

Johannes Niessen, şeful Departamentului Sănătăţii din Koln: Ne temem că MediCan nu e singurul caz, că vom descoperi şi altele, în curând.

Discrepanțe similare au fost constatate și la centre de testare din Essen, Muenster și alte locuri.

Ministrul Sănătății a scris pe Twitter că „îmbogățirea în vremuri de pandemie e o rușine”.

Ancheta jurnalistică da vina pe deficiențele de monitorizare din partea guvernului.

Carten Schneider, parlamentar social-democrat: Asta se întâmplă dacă inviţi de fapt oamenii să facă fraude.

Robert Haneck, liderul partidului Verzilor: Dacă e adevărat că testele se plătesc doar spunând „Am testat mii de persoane, dă-mi banii” fără dovezi și acte, atunci aranjamentul este pur și simplu o mizerie.

Centrele de testare din Germania primesc în prezent 18 euro pe test.

În lunile aprilie și mai, guvernul a plătit în total 660 de milioane de euro pentru acest program de testare gratuită a populației.

Source

Distribuie știrea