La data de 25 mai a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale au efectuat 10 percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor fapte de furt din autoturisme.
Poliţiştii au identificat trei bărbaţi bănuiţi de săvârşirea mai multor fapte de furt din autoturisme. Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce, în urma percheziţiilor efectuate la locuinţele lor, au fost găsite bunuri provenind din comiterea acestor fapte.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 28.04 – 22.05.2021, folosind ca mod de operarea spargerea geamului portierei, aceştia ar fi comis 24 de furturi din autoturisme (14 dintre acestea în noaptea de 21/22 mai), sustrăgând bunurile găsite în interiorul acestora şi creând un prejudiciu de aproximativ 43.000 de lei.
Totodată, s-a stabilit că printre bunurile însuşite au fost şi carduri bancare, de pe care persoanele în cauză ar fi sustras diverse sume de bani, prin folosirea funcţiei „contactless”, astfel încât cercetările au fost extinse şi cu privire la comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, au fost conduşi la sediul poliţiei, pentru audieri. Ei au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.