Germania a ajuns din urmă Statele Unite în ce priveşte procentul de populaţie vaccinată cu prima doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat miercuri ministrul Sănătăţii, Jens Spahn. El a subliniat însă că, dată fiind prezenţa variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, este importantă menţinerea ritmului de imunizare, transmite agenția Reuters.
Guvernul german a fost criticat pentru startul lent al campaniei de vaccinare la începutul anului, mai ales prin comparaţie cu ţări precum Statele Unite, Marea Britanie şi Israel.
„Statele Unite au luat un start rapid şi, astăzi, Germania le-au ajuns din urmă pentru prima oară cu primele vaccinări. Aceasta arată că programul de vaccinare trebuie să-şi menţină ritmul”, a scris Jens Spahn pe Twitter.
„Având în vedere varianta Delta, este important să se vaccineze cât mai mulţi oameni posibil”, a adăugat el.
Spahn a precizat că 55% dintre locuitori au fost vaccinaţi cu prima doză, iar 37% cu ambele.
Sâmbătă, ministrul a afirmat că, în curând, oferta de vaccinuri în Germania va depăşi cererea, ceea ce va permite ca acestea să fie oferite trecătorilor în zonele centrale ale oraşelor sau în lăcaşele de cult.
Trei sferturi dintre germani se opun vaccinării obligatorii, cu care sunt de acord doar 22%, arată un sondaj Forsa pentru televiziunea RTL, făcut public miercuri.
Germania a raportat miercuri încă 808 de cazuri de infectare cu coronavirus – al căror total a depăşit 3,728 milioane – şi 56 de decese (90.875 în total).
Sursa: Agerpres