Gimnasta Sabrina Voinea a câștigat medaliile de aur atât la bârnă cât și la sol, la Cupa Mondială de la Doha

Gimnasta româncă Sabrina Maneca Voinea a obţinut, sâmbătă, medaliile de aur în finalele de la bârnă și de la sol, la Cupa Mondială de la Doha. Dupa locul 5 ieri, în finală la sărituri, Sabri a reușit să câștige două medalii de aur după o evoluție impecabilă.

04 Martie 2023, 18:07 (actualizat 04 Martie 2023, 18:22) Știrile TVR |

Sabrina Maneca Voinea la CUpa Mondială de la Doha / captură video

Campioană europeană de junioare  anul trecut, Sabrina Voinea a debutat în Qatar, la Cupa Mondială de la Doha. După ce ieri a obținut locul 5 în finală la sărituri, ea a reușit să câștige la bârnă, după o evoluție impecabilă. 13.766 pentru cel mai dificil exercițiu din concurs și aur la doar 15 ani.

”La 15 ani, Sabrina Voinea este revelația Cupei Mondiale de la Doha. Campioana europeană de junioare a dublat aurul la bârnă cu medalia de aur la sol. Cea mai mare dificultate (5.7), al doilea punctaj la execuţie (7.900) şi un total,13.600 cu care a Sabrina a câștigat detașat ultima finala a gimnastelor la cea de-a 15-a ediţie a concursului din Qatar. Argint pentru Chiaki Hatakeda ( Japonia, 12.900), bronz pentru Breanna Scott ( Australia, 12.800). Sabrina, care este antrenată la lotul naţional de la București de Camelia Voinea și Cristi Moldovan, face parte din programul “Ţară, ţară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom”, transmite Federația Română de Gimnastică, pe pagina de Facebook.

Sabrina Maneca Voinea a obţinut, sâmbătă, medalia de aur şi în finală la sol. Gimnasta tricoloră a fost notată cu 13.600, iar pe podium au mai urcat Chiaki Hatakeda (Japonia, 12.900) şi Breanna Scott (Australia, 12.800).

La CM de la Doha, pe podium au mai urcat Anna Lashchevska ( Ucraina – 13.333) şi Emma Leonie Malewski (Germania – 13.233).

Sabrina Voinea este calificată şi în finală la sol.

Cupa Mondială de la Doha reprezintă debutul la senioare pentru Sabrina Maneca Voinea.

Source

Distribuie știrea