Lanurile de lavandă și cele cu flori sălbatice sau medicinale au devenit în această perioadă puncte de atracție pentru turiști. Sunt pline de oameni aflați în vacanță sau care, pur și simplu, se opresc pentru câteva ore ca să se bucure de culoare și de parfumul florilor. Una dintre cele mai spectaculoase grădini cu lavandă se află în județul Vrancea, unde merg sute de vizitatori chiar și din Constanța, Brașov, Galați sau Brăila.
Au fost porți deschise în grădina de lavandă aflată la doar câțiva km de Focșani. E tot mai mare și mai frumoasă de la an la an. Oamenii s-au bucurat de o plimbare prin marea mov și de parfumul delicat.
În lanul de lavandă fotografiile sunt foarte reușite și amintirile de familie, neprețuite.
Dincolo de frumusețe și arome, pentru familia Buharu lavanda e o afacere. Creme, loțiuni și alte produse 100% naturale. Iar anul acesta, în premieră, au lansat și un parfum bio.
AURA BURHUC – antreprenoare: Am vrut să creez un parfum care o reprezintă pe fetița noastră, fursecuri cu lavanda și sucuri.
Căutate sunt și plantele medicinale. O familie din Harghita și-a transformat curtea conacului într-o grădină ecologică plină de arome. Întinsă pe o suprafață de un hectar, grădina cu mirodenii a devenit un punct de atracție pentru numeroși turiști. Mai ales că, după un tur prin grădină, pot servi și o cească cu ceai.
Toată familia lucrează la plantarea, însămânțarea, recoltarea și uscarea plantelor aromatice.
CSIKI EMESE – proprietara grădinii cu mirodenii: Avem și foarte mulți vizitatori care ne apreciază nu doar produsele, dar și grădina și vin să învețe.
În grădină sunt cultivate peste 100 de plante medicinale și mirodenii folosite la mâncare, dar și pentru ceaiuri. Multe ajung pe rafturile magazinelor din țară și străinătate.