Grădiniță închisă din cauza condițiilor insalubre: toaletele nu aveau apă caldă, încălzirea se făcea cu o sobă metalică

O grădiniţă dintr-un sat din Alba a fost închisă de Direcţia de Sănătate Publică. La controlul pe care l-au făcut, inspectorii au găsit condiţii insalubre în toalete. Clădirea unde învăţau copiii era degradată, iar curtea neamenajată. Nici soba care trebuia să încălzească grădiniţa nu era corespunzătoare.

22 Septembrie 2022, 12:33 (actualizat 22 Septembrie 2022, 14:52) Știrile TVR |

În urma controlului au fost constatate următoarele deficiențe: nu există apă caldă la grupurile sanitare situate în curte; 2 din cele 4 cabine ale grupurilor sanitare nu sunt funcționale; pardoseala din grupurile sanitare nu corespunde, perimetrul nu e ușor lavabil și dezinfectabil; în sălile de grupă există sobe metalice, interzise în unitățile de învățământ prin OMS 1456/2020 art. 9 lit. c); clădirea este degradată; curtea este neamenajată.

Copiii care mergeau la Grădiniței cu Program Normal din satul Tău vor fi transportați la grădinița din centrul comunei Roșia de Secaș, la o grădiniță care a fost reabilitată cu fonduri guvernamentală.

Transportul va fi însă o problemă pentru că este vorba despre copii care au vârste mici și va fi dificil pentru părinți să îi transporte cu microbuzul.

Autoritățile trebuie să remedieze problemele din grădinița din satul Tău până pe 28 octombrie.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea