Grupul anti-cripto trimite o scrisoare deschisă parlamentarilor din Washington

1.500 de informaticieni, ingineri de software și tehnologi din întreaga lume le cer congresmanilor americani, prin intermediul unei scrisori deschise, să intervină și să protejeze populația de uriașele furturi și fraude concepute pentru a fi aplicate prin intermediul criptomonedelor.

21 Iunie 2022, 12:41 (actualizat 21 Iunie 2022, 12:43) Știrile TVR |

Criptomonede

Este cel mai important protest față de criptomonede, pus în practică până acum. Potrivit site-ului cors.ro, semnatarii scrisorii sunt profesioniști cunoscuți din domeniul aplicațiilor în sectorul tehnologiilor bazelor de date, al software-lui open source, al criptografiei și tehnologiilor digitale financiare.

Printre semnatarii scrisorii sunt și specialiști din companii precum Microsoft, Meta, Google și Federal Reserve Bank, dar și reprezentanți ai unor instituții naționale sau universități de prestigiu din întreaga lume.

Conform cors.ro, ei cer clasei politice americane să reziste la presiunea finanțatorilor din industria activelor digitale, să protejeze interesul public și să garanteze că tehnologia este implementată ca un serviciu autentic pentru nevoile cetăţenilor de rând.

În încheierea scrisorii, Congresul Statelor Unite este invitat să acționeze acum, nu mai târziu, pentru a proteja investitorii și piața financiară globală de riscurile severe prezentate de cripto-active.

Source

Distribuie știrea