Guvernatorul Texasului desfăşoară Garda Naţională la frontiera cu Mexicul în contextul unui aflux de migranţi. Greg Abbott a denunțat „haosul” provocat de preşedintele Joe Biden

Guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott, a ordonat luni desfăşurarea a sute de membri ai Gărzii Naţionale la frontiera cu Mexicul pentru a face faţă unui aflux aşteptat de migranţi, denunţând „haosul” provocat de preşedintele Joe Biden, relatează AFP.

09 Mai 2023, 06:41 (actualizat 09 Mai 2023, 06:55) Știrile TVR |

Guvernatorul republican al Texasului, Greg Abbott / FOTO: Twitter

Sub conducerea democratului, statul federal american urmează să ridice la sfârşitul săptămânii „Titlul 42”, o măsură sanitară invocată la începutul pandemiei de COVID-19 care permite expulzarea fără întârziere a migranţilor care trec graniţa terestră a Statelor Unite, inclusiv a solicitanţilor de azil.

„Odată cu încheierea, joi, a Titlului 42, preşedintele Biden întinde covorul roşu pentru oamenii din întreaga lume”, a spus Greg Abbott într-un comunicat.

Guvernatorul şi toţi republicanii îl atacă fără încetare pe Joe Biden, acuzat că a transformat frontiera mexicană într-o sită.

Greg Abbott a anunţat mobilizarea de elicoptere şi avioane militare, precum şi a „soldaţilor special instruiţi pentru Texas Border Tactical Force, care vor fi desfăşuraţi în punctele fierbinţi ale frontierei pentru a ajuta la oprirea şi respingerea unor grupuri mari de migranţi încercând să intre ilegal în Texas”.

După ridicarea „Titlului 42”, guvernul american intenţionează să descurajeze migranţii să treacă graniţa folosind o serie de măsuri, dar oraşele americane de frontieră se aşteaptă ca mii de persoane să încerce să intre în SUA cu începere de vineri.

Oraşele texane El Paso, Brownsville şi Laredo au declarat la nivel local starea de urgenţă pentru a-şi spori mijloacele de a face faţă migranţilor deja prezenţi, veniţi în principal din America Latină. În El Paso, sute dorm pe străzi, pe bucăţi de carton.

În perspectiva ridicării „Titlului 42”, administraţia Biden a desfăşurat suplimentar 1.500 de soldaţi pe lângă cei 2.500 care deja asistă poliţia la frontiere. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea