Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării pentru continuarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală

Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea bugetului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu 100 de milioane de lei pentru continuarea proiectelor finanţate prin PNDL, etapele I şi II, se arată într-un comunicat al Executivului.

29 Decembrie 2021, 21:51 (actualizat 29 Decembrie 2021, 22:01) |

Bani

Banii vor fi alocați din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe 2021.

Fondurile vor fi distribuite comunităţilor locale pentru plata facturilor emise pentru lucrările realizate în proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Plăţile se vor face în ordinea cronologică a solicitărilor şi facturilor depuse de comunităţile locale.

În cadrul PNDL etapa I, pentru perioada 2015 – 2023, sunt incluse la finanţare 4.509 obiective de investiţii, cu o valoare de aproximativ 15,4 miliarde lei, iar 3.311 sunt finalizate.

În cadrul PNDL etapa a II-a, pentru perioada 2017 – 2022, sunt incluse la finanţare 7.231 de obiective de investiţii, cu o valoare de aproximativ 30,97 miliarde lei, dintre care 2.941 sunt finalizate.

Până în prezent, situaţia execuţiei bugetului programului aferent anului 2021 este următoarea:

– PNDL I – suma alocată este de 519.950.000 lei, dintre care 519.931.000 lei au fost transferate beneficiarilor;

– PNDL II – suma alocată este de 5.637.138.000 lei, iar 5.636.795.000 lei au fost transferate beneficiarilor.

Source

Distribuie știrea