Guvernul adoptă „ordonanţa austerității” prin care sunt suspendate angajările în instituţiile publice și sunt diminuate posturile de consilieri în rândul demnitarilor

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că Guvernul va adopta astăzi așa numita „ordonanță a austerității”. Aceasta prevede, printre altele, „diminuarea cu 50% a posturilor de consilieri în rândul aparatului demnitarilor publici”. Premierul a spus că actul va prevede şi reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii, respectiv cheltuielile pentru autoturisme, mobilier și aparatură birotică. Ministerul Finanțelor a publicat Ordonanța austerității prin care speră să facă economii de 5,3 miliarde lei, în condițiile în care gaura bugetară anunțată oficial este de 20 miliarde lei.

12 Mai 2023, 07:19 (actualizat 12 Mai 2023, 07:32) Știrile TVR |

Ședință de guvern

La şedinţa de miercuri, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că prin această ordonanţă Guvernul nu face altceva decât să chibzuiască banii publici şi să menţină un control asupra cheltuielilor.

„Aici discutăm de măsuri care vizează bunurile şi serviciile, asigurând, totodată, derularea investiţiilor, fără a afecta bugetul alocat în acest sens. Fondurile alocate pentru bunuri şi servicii vor fi reduse cu 10%, aici discutăm despre cheltuielile pentru autoturisme, pentru mobilier, pentru aparatură birotică”, a precizat Ciucă.

Premierul a menţionat şi măsura prin care se va asigura introducerea lanţului scurt de aprovizionare de la fermieri la consumatori.

„Am analizat şi, cu cât numărul de intermediari este mai mic, cu atât sprijinim producătorul şi asigurăm un preţ echitabil pentru consumatori”, a mai declarat Ciucă.

El a menţionat că în cuprinsul proiectului de act normativ se regăsesc şi măsuri care vizează diminuarea cu 50% a posturilor de consilieri în rândul aparatului demnitarilor publici şi, de asemenea, limitarea la două mandate pentru o persoană în consiliile de administraţie.

Totodată, premierul a arătat că vor fi suspendate, pentru acest an, angajările în instituţiile şi autorităţile publice prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

„Excepţie fac domeniile sănătate şi educaţie, pe care le considerăm pilon de bază pentru dezvoltarea societăţii noastre şi, de asemenea, vom asigura atenţia cuvenită la nivelul Guvernului pentru ca activitatea în aceste două sectoare să se desfăşoare cât se poate de normal”, a mai anunţat Ciucă.

Source

Distribuie știrea