Guvernul american a prezentat un plan național împotriva terorismului intern. Nou sistem de semnalare a cazurilor, colaborare cu marile companii tehnologice şi cu reţelele de socializare

Guvernul american a prezentat astăzi o strategie naţională de luptă împotriva terorismului intern, una dintre priorităţile preşedintelui Joe Biden, după mai multe atentate cu caracter rasist şi după asaltul asupra Congresului, în ianuarie, relatează AFP şi Reuters.

15 Iunie 2021, 14:41 (actualizat 15 Iunie 2021, 14:57) |

Capitoliul din SUA / FOTO: Autor: CRISTIAN NISTOR Credit: ROMPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

Extremiştii violenţi „sunt o mare ameninţare pentru ţară în 2021”, a declarat presei o înaltă responsabilă a administraţiei, sub protecţia anonimatului.

Acțiunile susţinătorilor ideii de supremaţie a albilor şi ai membrilor miliţiilor anti-guvern reprezintă, potrivit documentului, amenințări mortale. Planul este însă „neutru ideologic” şi abordează toate formele de terorism.

Strategia este articulată în jurul a patru piloni, mai degrabă mari orientări decât măsuri concrete, cu obiective de „prevenire, întrerupere şi descurajare”, apărând în acelaşi timp libertăţile individuale.

Administraţia Biden vrea mai întâi o îmbunătăţire a schimbului de informaţii la nivel federal şi local despre grupurile sau militanţii extremişti. Departamentul de Justiţie şi Poliţia federală au creat astfel un nou sistem naţional de semnalare a cazurilor care au legătură cu terorismul.

Guvernul vrea, de asemenea, să combată recrutarea de militanţi şi îndemnurile la violenţă în colaborare cu marile companii tehnologice şi cu reţelele de socializare.

SUA au anunţat în mai că se alătură Christchurch Call (Apelul Christchurch), o mişcare internaţională împotriva difuzării online de materiale extremiste, la care Donald Trump a refuzat să se ralieze.

Guvernul va îmbunătăţi totodată sistemul de urmărire penală împotriva extremiştilor, prin recrutarea de analişti, anchetatori şi procurori suplimentari. Adminstraţia vrea să se asigure că forţele de ordine sau armata nu angajează militanţi extremişti.

A patra direcţie constă în lupta împotriva „elementelor care contribuie pe termen lung” la terorism, printre care se înscriu și inegalităţile economice.

Joe Biden a promis în discursul de învestire de la 20 ianuarie că SUA „vor învinge extremismul politic, teoriile supremaţiei albilor şi terorismul intern”, după mai multe atacuri sângeroase motivate de rasism sau de antisemitism.

În martie, şeful FBI, Christopher Wray, a spus în Congres că numărul anchetelor federale deschise pentru „terorism intern” s-a dublat – de la 1.000 la 2.000 – de la instalarea sa în funcţie, în 2017.

SUA au fost de asemenea sub şoc după asaltul, încheiat cu victime, asupra Congresului, săvârșit de susținătorii lui Donald Trump. Aproape 500 de persoane au fost arestate pentru rolul lor, conform FBI.

Source

Distribuie știrea