Guvernul aprobă fondurile pentru operaţionalizarea completă a Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre, nota de fundamentare privind oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)”.

12 Ianuarie 2022, 07:48 (actualizat 12 Ianuarie 2022, 07:57) |

Ședință de guvern / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES/FOTO, foto.agerpres.ro

În vederea sprijinirii Poliţiei Române în eforturile sale pentru implementarea SIME, conform atribuţiilor ce îi revin potrivit cadrului legal în vigoare, este necesară dotarea corespunzătoare a acesteia cu echipamente şi infrastructură hardware şi software, precum şi cu dispozitive electronice de supraveghere. Obiectivul general al proiectului de investiţii îl constituie creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, proiectul propus spre finanţare urmând să asigure capabilităţile, precum şi capacitatea de acţiune a Poliţiei Române, contribuind semnificativ la creşterea capacităţii de verificare a modului de respectare a măsurilor dispuse, în condiţiile legii, prin ordinele de protecţie provizorii, ordinele de protecţie şi ordinele europene de protecţie. (…) Proiectul are în vedere aprobarea fondurilor necesare pentru operaţionalizarea completă a SIME, aspect ce include toate cazurile de aplicare a monitorizării electronice, nu doar pe cele corespunzătoare sistemului pilot, întrucât, de la 1 ianuarie 2026, monitorizarea electronică se va realiza, în condiţiile articolului 1 alineat (2) din Legea nr. 146/2021, pentru toate cazurile prevăzute de legea în discuţie„, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Printr-un alt proiect de hotărâre, Executivul va aproba acordarea cetăţeniei române unui sportiv de înaltă performanţă, Sasse Andre´ Luis, în vederea „întăririi echipei naţionale de fotbal în sală”.

În şedinţa de guvern va fi adoptat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea procedurii privind încasarea redevenţei obţinută prin concesionarea din activităţi de exploatare a resurselor la suprafaţă ale statului.

Este prevăzută o procedură de încasare a redevenţelor obţinute prin exploatarea resurselor de suprafaţă ale statului, pentru cotele care se colectează la bugetul de stat, respectiv o procedură de încasare pentru cotele din redevenţă care se colectează la bugetele locale ale judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor, aplicabile atât pentru activităţile de exploatare care cad sub incidenţa Codului administrativ, cât şi pentru cele realizate în baza Legii minelor nr. 85/2003. De asemenea, sunt reglementate o serie de obligaţii pentru concedenţi şi pentru unităţile administrativ-teritoriale, respectiv de a comunica informaţiile necesare pentru depunerea declaraţiilor fiscale de către concesionar„, conform notei de fundamentare a proiectului de HG.

Tot printr-o hotărâre, Executivul va aproba o serie de eliberări/numiri de prefecţi şi subprefecţi.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un memorandum privind aprobarea de către Guvernul României a Programului Interreg Europe 2021-2027, precum şi aprobarea semnării şi transmiterea Acordului de participare la Programul Interreg Europe şi confirmarea cofinanţării naţionale.

Source

Distribuie știrea