Guvernul britanic doreşte să interzică evacuările nejustificate ale chiriaşilor, ca parte a unei reforme a sectorului de închirieri din Anglia, care include, de asemenea, facilitarea recuperării imobilelor de către proprietari atunci când acestea au fost închiriate unor persoane cu un comportament antisocial, informează EFE, preluată de Agerpres.
Această propunere se regăseşte într-un proiect de lege pe care guvernul conservator al premierului Rishi Sunak urmează să îl introducă miercuri în Parlamentul britanic.
Proiectul de lege, dacă va fi adoptat, va face, totodată, ilegal ca un proprietar să refuze să închirieze familiilor cu copii, în timp ce chiriaşii vor putea cere să ţină un animal de companie în locuinţă.
Această reformă urmăreşte să îmbunătăţească viaţa a milioane de chiriaşi din Anglia – aproximativ 11 milioane – deoarece legislaţia actuală permite aşa-numitele evacuări „fără vină” (în care nu se oferă nicio justificare pentru îndepărtarea chiriaşului), iar un proprietar poate, de asemenea, să refuze să închirieze familiilor.
În platforma lor electorală înaintea alegerilor generale din 2019, conservatorii au promis „un tratament mai bun pentru chiriaşi”, inclusiv interzicerea evacuărilor „fără vină”.
Ministrul pentru Comunităţi, Michael Gove, a declarat presei că proiectul de lege va „garanta” chiriaşilor „siguranţa de a şti că evacuările fără vină vor lua sfârşit”.
Guvernul a precizat că o închiriere „se va încheia doar dacă chiriaşul o reziliază sau dacă proprietarul are un motiv valabil pentru a intra în posesia” locuinţei sale.
O analiză făcută publică în 2022 de Shelter, o organizaţie caritabilă axată pe ajutorul pentru locuinţe, a relevat că aproape 230.000 de chiriaşi au primit o notificare de evacuare „fără vină” din 2019.
Secretarul de stat pentru Transporturi, Richard Holden, a declarat miercuri pentru Sky News că încetarea evacuării „fără vină este rezonabilă”.
„A le permite oamenilor să aibă animale de companie este, de asemenea, un lucru bun. Şi, totodată, ştiţi, unele dintre acele restricţii privind persoanele cu copii în anumite proprietăţi şi lucruri de acest gen sunt, de asemenea, eliminate’, a adăugat el.
„Cred că trebuie să găsim echilibrul corect aici între a ne asigura că chiriaşii pot avea un loc sigur de trai şi o viaţă normală şi, de asemenea, să ne asigurăm că unii chiriaşi necinstiţi nu deranjează cartiere întregi (cu referire la zgomot)”, a subliniat oficialul.