Discuții aprinse în Grecia pe tema căsătoriilor între persoanele de același sex. Guvernul vrea legalizarea acestora, însă Biserica Ortodoxă a Greciei se opune vehement. Legea e acum în dezbatere publică și urmează să ajungă în parlament, la jumătatea lui februarie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, reunit în regim de urgență pentru a formula un punct de vedere oficial, a anunțat că se opune categoric noii legi, care, cred înalții prelați, va promova abolirea paternităţii şi a maternităţii şi dispariţia rolurilor de gen în cadrul familiei.
Episcop de Nafpaktos, purtător de cuvânt al Sinodului: E o nouă realitate care nu urmăreşte doar
alterarea coeziunii sociale a ţării noastre, ci şi introducerea unor noi forme de familie, şi normalizarea relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex.
Premierul elen nu ține cont de părerea bisericii. El a ținut să precizeze că statul legiferează, nu biserica.
Kyriakos Mitsotakis, prim-ministru, Grecia: Noua propunere adaugă drepturi unora, fără a lua drepturile celor mulţi. La urma urmei, spiritul democraţiei noastre nu ne permite să avem două categorii de cetăţeni.
În Grecia sunt recunoscute parteneriatele între persoane de același sex. Deși guvernul vrea ca acum să legalizeze căsătoriile, noua lege nu le permite persoanelor de același sex să recurgă la mame surogat. Iar acest lucru a stârnit nemulțumiri.
Penny Moisiadou, în parteneriat cu altă femeie: De ce să existe discriminare? La căsătoriile cu sexul opus, procedura se schimbă, mentalitatea se schimbă. Ce e diferit? Eu de ce nu pot creşte un copil?
Medicii spun însă că vor exista portițe în noua lege. Cuplurile de același sex se despart, recurg la o mamă surogat – persoanele singure au voie să facă asta – iar apoi se căsătoresc din nou.