Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, proiectele de acte normative de pe agenda şedinţei vizează suplimentarea cu 96 a numărului maxim de posturi pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), dintre care 11 posturi de procuror (de la 295 la 306 posturi), 45 de posturi de specialist (de la 40 la 85 de posturi), 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ (de la 270 la 310 posturi).
Guvernul urmează să aprobe și indicatorii de incluziune socială, care vor fi utilizaţi în fundamentarea propunerilor de politică publică în domeniul incluziunii sociale, în strategia naţională de incluziune socială sau în strategiile sectoriale. Urmează să fie aprobaţi 47 de indicatori de incluziune socială, printre care: rata riscului de sărăcie sau excluziune socială, rata deprivării materiale severe, rata sărăciei relative, ponderea persoanelor în vârstă de până la 60 ani din gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii, rata de activitate, rata de ocupare sau rata şomajului.