Hoții țin la sol telescaunul de la Straja. Au furat cablurile de cupru din cabina de control

Telescaunul de la Straja a fost vandalizat de hoți. Au furat cablurile de cupru din cabina de control. Din această cauză, un kilometru și jumătate de pârtie nu va fi folosit în această iarnă. Pagubele se ridică la sute de mii de euro. Polițiștii încearcă să îi identifice pe făptasi.

24 Noiembrie 2021, 20:03 (actualizat 24 Noiembrie 2021, 20:20) |

Hoții au pătruns la cabina de comandă a telescaunului T3, aflat în Vârful Straja, la 1800 de metri altitudine. Au fost interesați în special de cablurile de cupru, pe care le-au smuls din perete. Apoi s-au făcut nevăzuți. Spargerea s-a petrecut în urmă cu câteva zile.

Proprietarul instalației, care are 26 de kilometri de pârtie, este Primăria Lupeni. Acum, un kilometru jumătate este nefuncțional, din cauza hoților.

Instalația de la Straja a fost pusă în funcțiune în 2012 și a costat 8 milioane de euro. Anul trecut, nu a funcționat, din cauza unor probleme tehnice cauzate de intemperii.

Ultima spargere dată de hoți a fost în luna august. Și atunci, aceștia au furat elemente metalice și bucăți de cablu, dar fapta nu a fost sesizată și reclamată de nimeni.

Source

Distribuie știrea