IGSU: Pompierii români aflaţi în Grecia au acţionat pentru limitarea propagării flăcărilor în zona Vilia

Pompieri români în Grecia

„De asemenea, la solicitarea autorităţilor elene, cisternele pompierilor români au alimentat autospecialele de stingere ale colegilor greci. De altfel, toate misiunile au fost executate în strânsă legătură şi bună colaborare cu pompierii greci”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, marţi.

Misiunea în zonă a fost asigurată şi pe parcursul întregii nopţi.

„Echipajele pompierilor militari români au monitorizat în permanenţă şi au asigurat protecţia Mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias. Astfel, 11 militari, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren şi un UTV (vehicul de teren), au rămas până dimineaţă şi s-au asigurat ca obiectivul respectiv să fie în siguranţă”, arată sursa citată.

Pompierii militari din bază urmează să primească noi misiuni de intervenţie din partea ofiţerului de legătură elen, ţinând cont că zona în care modulul îşi desfăşoară activitatea este încadrată la un nivel de risc de incendiu „ridicat”.

Source

Distribuie știrea