Televiziunea Română întinde mâna către oamenii care au avut de suferit în urma inundaţiilor provocate de ploile abundente din judeţele Galaţi, Vaslui, Argeş, Bacău, Iaşi, Neamţ şi Timiş şi lanseză campania de ajutorare „Împreună facem bine”.
Persoanele din zonele sinistrate pot suna sau trimite mesaje pe WhatsApp la numărul de telefon 0731.355.775, apelabil din orice reţea cu tarif normal, unde vor putea solicita produsele de care au urgentă nevoie.
Fidelă misiunii sale de a fi aproape de toţi românii, prin campania ”Împreună facem bine” ne propunem să deschidem curtea Televiziunii Române pentru a deveni punct de colectare, unde se vor aduna materiale de primă necesitate, urmând ca acestea să fie trimise în zonele calamitate. De asemenea, TVR îşi doreşte să susţină şi să medieze o comunicare mai uşoară între cetăţenii afectaţi de dezastru şi autorităţile competente.
Ajutoare pentru sinistrați se strâng în toată țara. E nevoie de alimente, apă, produse de igienă personală și haine
În fața valului de inundații din estul țării se ridică un zid de solidaritate din toată România. Apeluri de ajutor vin pentru cei care nu mai au nimic în prag de iarnă. În țară, oameni cu suflet mare strâng deja donații. E nevoie de alimente neperisabile, apă, produse de igienă personală și haine groase.
Pentru sinistraţi sau persoanele care au avut de suferit în urma inundaţiilor şi care se găsesc în situaţia de a avea nevoie de ajutor, Televiziunea Română pune la dispoziţie numărul de telefon 0731.355.775, apelabil din orice reţea cu tarif normal sau pentru mesaje pe WhatsApp , unde puteţi solicita materialele de care aveţi urgentă nevoie.
Inundaţiile au lovit mii de gospodării, afectând parţial sau total locuinţele, zeci de şcoli şi grădiniţe au fost închise şi zeci de mii de persoane se află în suferinţă – un bilanţ tragic al dezastrului lăsat în urmă de ape.
„Împreună facem bine”, o campanie a Telejurnalui TVR, se va reflecta pe TVR INFO, dar şi pe toate posturile Televiziunii Publice, în buletinele informative, ediţii speciale, dar şi în ample reportaje realizate în zonele aflate în dificultate de unde vor transmite jurnaliştii noştri.
”Ne-a terminat pe toți. Nu mai e nimic”. Localnicii din satele lovite de viituri devastatoare își plâng necazul
Satul Vameș din județul Galați a fost din nou lovit de inundații catastrofale. Bătrânii din sat spun că nu-și amintesc să fi trăit vreodată un așa dezastru. Acum, este mult mai rău decât în 2005. Nu e casă care să nu fi fost afectată de viitură. Oamenii, cei mai mulți în vârstă și fără posibilități, își plâng necazul.