Înălţarea Domnului
Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Ziua Eroilor este celebrată de Ziua Înălţării Domnului, mare sărbătoare creştină, care marchează înălţarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Înviere.
Înălțarea este unul dintre cele 12 mari Prazince Împărăteşti ale Bisericii şi în această zi creştinii se salută cu Hristos S-a înălţat! şi Adevărat S-a înălţat!
Potrivit cărţii biblice Faptele Apostolilor, Mântuitorul Iisus Hristos, după Înviere, s-a arătat ucenicilor săi timp de 40 de zile, pe Muntele Măslinilor, pentru a le da ultimele învăţături. Iisus le-a spus că va sta mereu alături de ei şi de cei botezaţi în religia creştină, chiar dacă misiunea sa pe pământ se apropia de sfârşit şi le-a vorbit apostolilor despre rolul lor în propovăduirea credinţei creştine, după care, în prezenţa lor, s-a înălţat la cer.
Trei secole mai târziu, Sfânta Împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a ridicat, pe Muntele Măslinilor, Biserica Eleona în care Înălţarea era prăznuită cu mare fast şi solemnitate, începând de la miezul nopţii.
Pe locul acestei biserici se înalţă acum Biserica Tuturor Naţiunilor.
În ziua Înălţării se adună aici o mulţime de creştini şi clerul diverselor confesiuni ţine Sfânta Liturghie. Slujba zilei are legatura şi cu Învierea şi cu Pogorârea Sfântului Duh.
De Înălţarea Domnului în toate lăcaşurile de cult din ţară şi străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române sunt pomeniţi eroii: ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile – care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
După Sfânta Liturghie se oficiază slujbe de pomenire şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca sărbătoare naţională bisericească a Eroilor.
De asemenea, începând cu anul 2003, prin legea 379 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Tradiţii şi obiceiuri de Ispas
Ispas, un personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer, este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă.
El ar fi fost un om vesel, astfel că şi credincioşii trebuie să fie şi ei bine dispuşi. De ziua lui, se înroşesc ouă şi se petrece întocmai ca în ziua de Paşti.
Se poartă foi de nuc la brâu, ca şi Hristos în momentul Înălţării. Pe lângă puterea lor tămăduitoare se spune că frunzele de nuc sunt de fapt limbile de foc, o alta formă pe care o poate lua Sfântul Duh, care l-au înconjurat pe Iisus.
Se crede că cerurile sunt deschise de la Paşte la Înălţare, iar cei care mor de Ispas nu mai trec prin Judecata de apoi şi ajung direct în rai.
La Ispas, în unele locuri, se sacrifică miei, se taie părul din vârful cozilor la vitele cornute, se ţin târguri şi nedei, cel mai important fiind Târgul de Fete de la Blaj.
La Ispas se curăţă şi împodobesc mormintele cu flori, frunze şi ramuri de paltin, se fac pomeni, sunt ospătate sufletele celor care au murit cu brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu, crezându-se că în această zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.
În drumul lor din mormintele părăsite spre cer, la Joimari, unele spirite ale morţilor se pot însă rătăci. Rămânând pe Pământ, acestea devin moroi sau strigoi care provoacă rele animalelor, în special vacilor cu lapte şi oamenilor. De aceea, în noaptea şi ziua de Ispas se ţin multe obiceiuri şi practici magice de apărare: culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean sau sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să se alunge relele.
În ziua de Ispas nu se dă foc, pentru ca oamenii să nu aibă inima rea în casă, şi nu se dă sare, pentru că altfel vacile nu vor avea smântână.
Ziua de Ispas este hotar pentru agricultură: se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, pentru că ce se seamănă după Ispas nu rodeşte, se urcă boii şi juncanii la păşunile montane şi se însemnează mieii prin crestarea urechilor.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă
